Oamenii pleacă,lasă-i să plece, nu te zbate în isterici.Dacă pleacă ,nu sînt oamenii tăi.Mulţumeşte-le pentru cît a fost si lasă-i să plece,lasă-i liberi de tine,să fie ei înşişi,aşa cum s-au obişnuit să fie,iar tu le dăi bătăi de cap...Răsuflă adînc şi expiră tot ce te macină,expiră acest tremur,acest junghi din mîna stîngă,această roşeaţă din obraji,aceste amintiri naive,lasă-i să curgă la vale,să întîlnească ceea ce poate e însăşi soarta lor,tu ai fost doar o urmă pe linia sorţii lor.Retrage-te în umbră,contemplă-ţi singurătate,plînge-ţi prostia,fă ce vrei,ce a fost nu mai este...

    Şi ,fii zeiţă,deschide larg ochii...În oglindă nu te mai priveşte o copilă rănită şi obosită,slabă.Nebunia ta iese la iveală doar în prezenţa celora cărora te închini şi le aşezi afecţiune la picioare,dar nu o mai face,fii zeiţă.Uită,uită de soarta muritorilor,nu coborî din înalturi,joacă!Oamenii se dau în vînt după jocuri,mai ales cînd joci cu inimile lor,şi simt mişcarea,diferită de banalitatea slăbiciunii altor specii feminine,deci joacă-te cu ei,dar nu îţi uita rolul.Nu îi privi în ochi,nu asculta cu urechea sufletului ce spun,căci ei nu ştiu,că sînt frumoşi în capul tău.Tu îi vezi frumosi,nu ideali,dar deosebiţi.Aruncă-ţi povara de doruri ce îţi deformează umerii,şi nu mai sta atîta bleagă,dacă tu,îţi vezi slăbiciunea,cei din jur probabil o observă la fel.

   Aşa că,uită cine ai fost pînă acum,de azi,eşti zeiţă!