Iertare

                                                                                                                     

       Iertare, iertarea e mai mult decât ura sau durerea, iertarea e libertate. Iertarea e cea care ne înobilează,dar ea nu ne vindecă rănile. Fiecare dintre noi, îşi doreşte să fie iubit, într-o dedicare deplină de sine. Iubirele apar din senin, din colţul inimii nostre care pare a fi cel mai curat.Noi iubim, noi zîmbim, noi ne jurăm credinţă, noi trăim cea mai înaltă fericire. 
    Atunci cînd asta are loc, senzaţiile vorbesc de la sine, cuvintele vor să cuprindă veşnicia.Atunci cînd devenim un întreg , nu sîntem în stare a ne închipui o viaţă separată.Mi-e jale profund de cei care îşi pierd minţile, pentru că ei cad cel mai dureros.Mai mult însă mi-e jale de cei ce cred în veşnicie, stînd cu picioarele pe pămînt.Iubind, noi nu ne putem închipui că odată vom deveni inutili pentru persoana care ne jură devotament şi încredere. Cînd privim stînd alături un cer plin de stele, sau cînd ne sărutăm încheieturile mîinilor ,palmele, cînd ne împărtăşim visele,noi nu ştim că ,de fapt, odată vom deveni străini. Şi apoi, vin alte zile, alte feţe , alte mîini pe care le sărutăm, pe care le sărutăm şi vrem să fie altele.

       Iubirile noastre ne vor urmări mereu, ne vor privi prin prisma altor ochi , care speră să fie iubiţi şi ei, dar oare, cît de larg vor mai putea fi deschise uşile sufletelor noastre, ca ele să poată oferi la fel de multă încrede şi afecţiune ca prima dată? Cu fiecare strop de sare , cărările spre sensibilitate se şterg. Sinceritatea devine o slabiciune inadmisibilă, şi tot ce ne permitem e doar un joc, un joc ce poate să ne menţină pe poziţii. Timpul nostru nu este destul pentru căutări şi descoperiri emoţionale.Noi risipim anii tinereţii noastre în studii ,în crearea viitorului care va să vină pe la vreo 30 de ani, cînd cei mai norocoşi din noi îşi sistemează viaţa după bunul lor plac, avînd în vedere strictul necesar: o casă ,o maşină şi bani. Astăzi toţi cred că avînd asta ei trăiesc bine. Bărbaţii realizaţi la această vîrstă,cred că femeile vin odată cu banii. Întradevăr, însă aceşti bărbaţi niciodată nu vor avea parte de cel mai preţios lucru, sinceritatea. Astfel, căsătoriile se formează în sînul profitului, şi tot ce pot oferi ele, este stabilitate. Şi apoi apare vaga părere că iubirea nu durează mult, sau poate cei ce afirmă asta nici măcar nu au avut parte de ea, cei ce spun asta probabil nu au avut experienţa necesară să poată compara scurta lor perioadă de pasiune subjugată de cîrma profitului ,cu sentimentul pueril care oferă tot fără a cere ceva în shimb.

     Femeile, vorbind despre categoria celor puternice şi naive, sînt cele care în ambiţia de autorealizare rămîn singure pe la vreo 30 de ani, cînd  conform stereotipului, devin „bătrîne” pentru a se căsători. Mai bine zis îşi pierd din calitatea necesară pentru a cuceri bărbaţii. Concluzia revine imediat dacă ar fi să comparăm o femeie de 30 de ani cu una sub 25.Femeile mature au priorităţi mai înalte, în comparaţie cu puştoaicele tinere care se lasă uşor impresionate şi cad pradă barbaţilor ce caută să îşi alimenteze egoul masculin pe seama lor.Evident, bărbaţii slabi niciodată nu vor şti să ţină piept personalităţii unei femei puternice, şi asta doar din teama că ar putea rămîne în umbra ei. Bărbaţii puternici, sînt cei ce îşi doresc o femeie adevărată alături, una în care să se regăsească pe ei înşişi.Una care să le cultive bunătatea şi compasiunea, una care să îi susţină în pornirile lor, să le ofere alinarea şi clipa de răgaz în goana după succes.

    Oricare dintre noi, tineri sau tinere, bărbaţi sau femei, ajungem în punctul cînd uşile noastre se închid definitiv, doar cheile mai stau la îndemînă,doar că nimănui nu-i arde pofta să le caute.Chiar şi devenind maturi, mai mult materialişti şi cinici decît visători, noi mai aşteptăm să fim descoperiţi şi răscoliţi în adîncuri ca odinioară, cînd să iubeşti era atît de simplu, încît nu mai era nevoie de nimic în plus. Cu timpul, cei ce mai speră să fie surprinşi de dulcea inimitate sufletească,se resemnează , ascunzînd în adîncuri patima. Ei au de toate şi nu au nimic. Ei au case, maşini, bani, prestigiu,recunoastere, o femeie sau un barbat demn de a te arata cu el sau ea în lume  şi sînt fericiţi numai de ochii lumii. Ei vin acasă obosiţi după muncă, se aşeză în fotoliul lor preferat, şi în scurte frînturi , clipe grăbite de revelaţie, ei descoperă un gol, veşnic ignorat şi sumbru, ca o răsplată pentru veşnica lor fugă de sine însuşi...

    Sîntem prea îngînfaţi şi mîndri, rănind persoanele de care ne apropiem la început de drum , în speranţa că viaţa e lungă şi odată vom găsi ceva mai bun. Dar niciodată nu ne gîndim că, probabil , ce avem în prezent e cel mai bun lucru pe care l-am putea avea vreodată, o transparenţă inocentă prin care ne privim reciproc . Dumnezeu ne oferă şansa de a ne afla unii pe alţii în acestă imensitate de caractere a Pămîntului, nouă ne rămîne doar să ne preţuim şi să luptăm pînă la capăt pentru oamenii ajunşi  să fie o parte din noi...

                                             

Mai mult,mai mult n-au mai rămas,

Decît cuvinte...

În ele se strecoară eşecurile noastre vagi.

Noi spunem cuvinte, ca să facem mai puţine fapte,

Dar niciodata cuvintele nu vor păstra...

Cuvintele se conservează în mintea noastră, mai tăios ca faptele,

Şi în acelaşi timp ele desemnează un nimic..

Cuvintele nu sîntem noi.

Noi, sîntem fapte.

Greşelile noastre nu se repară pînă la capăt în cuvinte,

Daca ele au fost săvîrşite prin fapte,

Şi doar timpul  e cel care transformă cuvintele în fapte.

Cuvintele sînt boala mea feminină,

Sînt la fel de slabă ca toate altele,

Însă, renunţ mai hotărît la cuvinte...

Un fel de rămas bun...

       Încep să scriu în Times New Roman ,îmi potrivesc diacriticile, îmi strîng cuvintele care au mai ramas 

nespuse de prin toate colţurile întunecate şi adînci ale mintii mele. Mai ieri aveam atîtea de declarat şi de spus celor care nu au fost în stare nicioadata să mă audă, acum, mă gîndesc că pot pleca fără a lasa cuvinte în urma mea, adevărurile şi aşa sînt elocvente. Timpul trecutului acum îmi pare mai îndepartat ca niciodată, cu toate că am puţini ani trăiţi pe acest Pămînt. Acum nu pot afirma despre lucruri pe care le-am trăit că : „Parcă au fost mai ieri...”, le simt atît de străine de fire mea, încit momentul realizarii propriei naivităţi, cînd citeşti unele rînduri pe care le scriai, sau îţi aduci aminte de unele patimi pe care le aveai, a venit mai degrabă de cît credeam. Oare ce se va alege din aceste amintiri peste ani, dacă acum ele îmi par străine? Eu însămi, cred că fiecare e în dreptul de a putea alege să păstreze sau nu o amintire, subconştientul meu pur şi simplu le ignoră pe unele, astfel încît pagina mea e dinnou curată, sînt eu, aşa cum am fost, aşa cum voi fi, un pic modificată dar pastrînd esenţialul.

   Am început să înţeleg, însă, cît de valoros este timpul, şi cum e important să ştim a trăi în prezent , lăsînd gîndurile despre viitor să ne atace mai puţin arogant.Acum mă gîndesc că nu vreau să fac cum au facut toţi, sau să fac cu au facut ei, şi apoi în alt mod, pot să îmi planific timpul aşa cum doresc, e timpul meu, e viaţa mea, acum,sînt mulţi cei care ne dau sfaturi cum să o trăim,însă, ei nu vor fi în pielea nostră niciodată, să ştie întreaga imagine a circustanţelor care ne apasă , a viselor care ne entuziasmează, aşa dar sîntem liberi să procedăm cum vrem, chiar dacă vom da greş. Acum, am început să realizez cît de important este să nu ne trădăm pe noi înşine şi să ne păstrăm idealurile în faţa mulţimilor care ştiu doar să se dea cu parerea . Acum, am mai puţine remuşcări ca niciodată, mai multe dorinţe ca oricînd şi un car de speranţă şi ambiţie, pentru că nu am motive să nu le am. Tinereţea mă îndrumă şi îmi dă forţă, am sănatatea  necesară să muncesc aşa cum vreau, am pămîntul sub picioare şi frîurile în mîini. Ce poate fi mai frumos de cît un nou început?

   Maturitate, bun venit, te aşteptam cu teamă, copilărie, promit să îţi las loc în inima mea, tinereţe, fii cu mine pînă la capăt! Şi voi, prietenii mei şi colegi, sau oricare alţi tineri de aceeaşi vîrstă, ajunşi la această etapă, vă doresc încredere şi entuziasm, nu vă rataţi vieţile din start!