Cei de acasă...

                                                   

Azi se începe o nouă zi

Şi am sunat acasă.

Le spun că mi-este greu pe suflet

Şi dorul mă apasă.

Dar toţi par foarte liniştiţi,

Nu întreabă:”Ce mai faci?”

Ei cred că în străinătate

Cresc bani şi pe copaci.

Şi dacă te-ai îmbolnăvit?

Nimeni nu te întreaba,

Ei vor doar bani să le trimiţi,

Şi-şi caută de treabă.

Le place ca să se distreze,

Modern să se îmbrace.

Îţi cer computer-cel mai bun!

Dar munca nu le place...

Şi de cumva te-ai supărat,

Îndată schimbă tonul.

Nimic,nimic nu vor să ştie

Şi-nchid telefonul.

Formezi numărul dinnou,

Le spui că i-ai sunat,

Vorbesc cu voce de străin,

Tot ei s-au supărat!

Toţi au mîndrie,sunt bolnavi,

Tu trebuie să taci!

Cu voce blîndă să vorbeşti,

Pe toţi tu să-i impaci.

Aici să taci,acasă taci...

Să fii tu cel mai tare!

Îl rogi pe Dumnezeu,ca El

Să-ţi dăruie răbdare.

Dar şi răbdarea cît de multă,

Nu e la infinit..

O,Doamne!Cînd oare acestea

Avea-vor un sfîrşit?

Să stau şi eu la mine-acasă,

Iar cineva,departe,

Să-mi de-a cîte un telefon

Şi eu să-ntreb de toate.

Căci pentru toate cîte fac,

N-aştept nici o răsplată,

Aş vrea şi eu puţină stimă

Şi să fiu respectată.

                         Maria Zamşa-Panfilii