“Eu merg in tacere umila spre vila confortului meu”

Nu stiu… incep sa scriu cu aceasta sinceritate pe care imi permit sa o port in mine ,inca….Caci sint un copil,si fara ea ,ma ruinez asemeni unui aparat caruia ii lipseste un detaliu de baza.Si incep cu acest “nu stiu”pentru ca nu mi-e rusine sa arat nehotarirea ,valmaseala gindurilor ce ma apasa,ginduri aproape indescifrabile care imi apasa timplele ,la propriu…

  Merg,….inca mai merg sau mai suport o miscare conditionata a picioarelor mele,si ma detasez undeva in interiorul meu pentru citeva clipe atunci cind ma apuca groaza unei eventuale tentatii de confesare.Simt cum incep sa devin mai irascibila si mai sensibila la forfota din jur si incerc din rasputeri sa-mi inchipui ce expresie a fetei am in acel moment ca nu cumva sa-mi scape o unda de deznadejde izvorita din sinul starilor mele predominante de neputinta ce le asfixiez in adincuri ca sa nu izbucneasca in cascade demente.

Visez la o “resemnare”,sau macar o stare in care m-as putea simti confortabil… confortul meu e in putin.Visez la un confort si nu la o fericire,caci fericirea are lacrimi si ele nu ma aranjeaza…. Nu stiu,poate unii au fericiri fara lacrimi dar a mea sint sigura ca le are,le are pina in adincuri…

Imi promit sa nu ma pling de goluri,ce e un gol launtric pe linga foamea si saracia in care traiesc unii?Nu mi-ar placea sa le impart soarta dar as putea spune ca ii invidiez doar pentru faptul ca fericirea lor consta intr-o bucata de piine,pentru cei infometati,si o gura de apa ,pentru cei insetati.

Daca mi-ar fi fost indeajuns asta cred ca m-as zbate in crize euforice de fiecare data cind ploua ori cind se face spicul de griu.

Si totusi exista unele goluri pe care nu le poti face nimic de cit sa le treci cu vederea,caci de fapt este inutil uneori sa crezi ca poti gasi o palma straina care sa le astupe,asa ca esti nevoit sa le ascuzi ca sa nu te prinda vinturile si sa te dezgoleasca cautind sa scoata din tine lucrurile vulnerabile care nu sint destul de tari sa  tina piept unui tornado si involuntar sint aruncate afara,iar tu ramii sa privesti cum ele pleaca lasind o casa pustiita care urmeaza sa fie restaurata,sa-si recupereze esteticul dar sa-si schimbe ambientul intern pentru totdeauna…

    Acesta stare spre care tind o percep ca pe un pulover de lina moale si inodor..in care ma pot cuibari ca un pui nou nascut ,sa-mi trag minicile ca sa-mi acoper palmele si degetele ,sa-mi string picioarele la piept ca sa nu ma prinda frigul,sa-mi pun minile lipite in semn de rugciune ,sub cap…si sa motai,nedeslusit de nimeni,numai de mine insumi in gindurile mele,sa-mi fie cald ,sa simt dulcele iz al neclintirii ,intacte ,pure ,ca zapada proaspat cazuta ,mata ,infinita ca o drepta ce indica contenirea bataii unei inimi…………………………