Ascultă,se aud din depărtări cîteva frînturi,conştiinţa ne cheamă,şi nu fiecare e în stare să o audă.Ce a mai rămas din noi?Polemici prosteşti,elogii în adresa criminalilor,dureri pe care unii nu le cunosc măcar.Eu sînt produsul unui timp trecut de haosul valorilor omeneşti.Eu nu am văzut şi nu am auzit durerea neamului meu.Eu nu am pipăit-o,şi nu am cerut să mi se arate cu degetul.Eu am învăţat,şi am ajuns să percep independent această rană.Sînt gata să îi scuip pe cei ce îndrăznesc să afirme că iubirea de neam şi dreptatea sînt lucruri ce ne intra în minte sub influenţa insistentă a cuiva.Şi totuşi,mă simt fericită să pot şti adevărul,căci sînt conştientă de marea sa valoare,pe care unii nu vor fi capabili să o perceapă în veci.

    Să nu fim atei,aşa cum ştim că Dumnezeu există,aşa trebuie să susţinem credinţa în ceea ce a fost şi este neamul nostru.O viaţa pierdută în nimicuri e lesne de trăit.Tinereţea nostră se poate scălda în alcool,voie bună,bani,haine,internet,bîrfe,poante,întîlniri,zîmbete şi flori.E tot ce creăm pentru noi înşine.Mai rari sînt cei ce realizează importanţa dăruirii de sine însuşi,asta nu e o predică biblică,sau o normă etică,asta e partea din noi ce definieşte existenţa rasei umane,tot pentru ce se luptă,se moare şi se iubeşte ne face să fim oameni.

   Au fost destui care au murit în numele cuvîntului şi limbii române pe care o vorbim,şi ei nu au tins spre glorie,ei au tins spre adevăr.Au fost destui  care au pătimit pentru neamul nostru românesc,ei nu au cerut bani,ei au fost bieţi scriitori şi poeţi apărători ai cuvîntului,departe de caracteristicile lor siropoase de la orele de limbă română.Ei au ştiut pentru ce trăiesc,dar oare noi ştim?!

   Noi ştim că ţara asta e săracă şi vrem să nu mai fie aşa.Noi ştim că vrem să fim în rînd cu europenii în organizarea lor economică şi traiul decent,dar nouă nu ne trece prin cap că la baza tuturor acestora stă spiritul nationalist,nu cel distrugător,dar cel ce menţine deminitatea naţiunii.Ruşii sînt mîndri că sînt ruşi,germanii că sînt germani,italienii că sînt italieni,şi noi trebuie să ne mîndrim că sîntem nu moldoveni,nu transilvăneni,nu maramureşeni,ci români!

    Acest mesaj se dedică tinerilor care ştiu,şi nu se dezic de conştiinţa lor,şi celor care cred că ştiu ceva însă nu ştiu nimic...

De ce se hrănesc porcii cu perle?

  

        „The child is the man’s father”.Am citit acest citat  recent,acum cîteva zile,dar mi-am putut da seama cît poartă în sine.Cum copii devin bărbaţi dar nu îşi pierd niciodată rădăcina copilărească.E frumos să ştii că puştiul de ieri,alintat şi naiv a evoluat într-un bărbat destoinic de azi.E frumos să ştii că iubirile şi dezamăgirile lui l-au format,e frumos să ştii că el a învăţat de la viaţă principalul,să lupte pentru tot ce iubeşte,să preţuiască ce are,să-i protejeze pe cei care i-au marcat destinul.

     Mai trist e să fii pus în situaţia de a urmări cum evoluţia nu reuşeşte nici în ruptul capului să influenţeze oamenii.Personal,sînt martor ocular de cînd mă ştiu a imaturităţii bărbaţilor,incapabili de a percepe compasiunea,de a se jertfi asemeni mamelor,de a-şi apăra familia,de a demonstra fapte,nu vorbe.Sînt însă fericită de aceste lecţii de viaţa pe care le-am primit.Şi am înţeles  pe modelul persoanelor cu care am avut marea fericire să ma confrunt,că drumul meu sigur nu stă lîngă prostie.

     Mai puţin de cît toate o femeie îşi doreşte să fie dădaca unui bărbat.E amuzant să ştii că bărbaţii se supără şi aşteaptă să fie întrebaţi „de ce?”,oare asta nu e propriu femeilor?Mi-e milă însă în primul rînd de cei care  au o vagă încredere în forţa lor bărbatească şi trăiesc toată viaţa cu gîndul că ei trebuie respectaţi pentru însăşi faptul că sînt „bărbaţi”.Cum poate fi numit bărbat cel care îşi părăseşte familia sau cel care îşi înşeală soţia,cel care fuge de responsabilităţi şi se ascunde ca struţul cu capul în nisip?
     De cei care vor să creeze impresie se ţin doar vorbele şi nu faptele.Promisiunile sînt lucrurile în care niciodată nu am crezut,măcar pentru asta pot să fiu mulţumită de mine,că  îmi ştiu preţul,şi cei care l-au uitat  vor realiza în timp că procentele cresc,precum  nişte acte cumparate la timp şi lasate undeva,urmînd să valoreze enorm,la un moment dat.Este important în viaţă să ştim a alege,şi nu a fi aleşi, şi să o facem anume cu îndemînare.

     Nu ştiu cît de feminist sună acest mesaj,improvizat,dar nici nu îmi pasă tare.Nimeni nu e perfect,nici noi,femeile,domniţele ,domnişoarele,nu sîntem perfecte.Da,dificile,mofturoase,orgoliase,încăpăţînate,da!Şi numai aşa sîntem adorate,pentru că  fineţea şi caldura,blîndeţea şi dedicarea de sine ştiu să le aprecieze doar adevăraţii bărbăţi.Însă,atîta timp cît mai plouă cu proşti,....”Măştile sus! „Улыбаемся и машем!”:D

 

    De ce se hrănesc porcii cu perle?Pentru că noi îi hrănim.Ei ,însă,oricum nu sînt în stare să le consume,aşa că mai bine ar fi să le rămînă nişte resturi.Perlele se poartă în palme deci trebuie să i le încredinţăm doar celor mai destoinici.

     

  De la balconul meu,în fiecare seară se vede o căsuţă cu luminia aprinsă.Stă drept în drept cu fereastra noastră.Am vrut să îi fac o fotografie într-o seară,dar aparatul meu nu e cel mai performant.E frumoasă,cînd vine noaptea şi becul ei se aprinde ,pare atît de unică,ca o fereastră din altă lume.Nu ştiu de ce toate apusurile văzute de la balconul meu,îmi par apocaliptice,de parcă cu fiecare zi se stinge ceva în interiorul meu.Privesc  zilnic aceeaşi imagine, şi ascult sunetele apusului,acest cer ma pierde în imensitate.

    Sînt eu,nu e nimeni alta,alerg în cercuri.De ce ,însă,am început aşa de curînd să mă învineţesc pe sub ochi?Recunosc,mi-e frică să îmbătrînesc,dar am ştiut că ochii mei vor avea de suferit,de cînd am început să petrec nopţi cu ochii în cerul văzut de la balconul meu.Nu vreau nimic de la oameni,dar o să le dărui tot ce am,cînd mai cu încăpăţînare,cînd mai cu blîndeţe.Cît de mult aş vrea să ştiu că copii mei niciodată nu se vor pierde în apusuri,că ei vor avea o altă lume,de cît am avut-o eu,fapt pentru care m-am urît atît de mult.

      Ţin minte,mi-a spus cineva că nu e bine să avem jale faţă de noi înşine.Nu ştiu dacă dezamăgirea este o jale faţă de tine însuţi.Trebuie să învăţăm,să fim mai trainici,să nu ne descleiem  de fiecare dată.Maturitatea ne va învăţa,încă visez să evadez din acest apus,şi sînt sigură că voi afla odată o încredere deplină,sînt sigură că odată cineva mă va lasa să îi port inima în palme şi eu îi voi arăta că ştiu să o ţin foarte bine,fără a o scăpa.Voi lăsa ochii mei să se chinuie,dar oricum,...voi dărui.