E timpul,cel care ne-indrumă    

Spre nemurire si uitare,

Spre  resemnare si iertare,

Spre  zări de patimi si plictis?

El  e mînia firii noastre?

El e in toate creatorul?

Sau  este doar un biet arbitru,

În cursul  vieţii omeneşti?

Aceste  false înţelesuri,

Cum că destinul  este aprig

Si el dicteaza fară mila 

Povestea unei despărţiri,

Iar timpul  pe hîrtia vieţii

Culege  iute la maşină

Şi-asterne in grabă  îndemînatic

Senţinta  unei  amăgiri…

Sintem  surprinşi de circumstanţe,

Şi  elocventă-i neputinţa,

Căci imposibilul e sigur,

Mai mult de cit realitatea.

Şi  visul nu ne stă in fire,

Pamîntul  ne  opreşte ardoarea

Cu bulgării lui de argilă

Care picioarele ne-au prins.

Şi cîte reguli sînt nescrise,

Şi cîte noi le plăsmuim,

Şi  cîte doruri sînt nestinse,

Ce tindem sa le innăbuşim?

Sînt toate  lucrurile noastre

Pe care nu le controlăm

În timp ce ajungem fară ştire

Să fim conduşi  de ele,zău…

Din cei ce aşteapta fericirea,

Mai mulţi care o regăsesc,

Sînt cei ce ştiu să-şi i-a avîntul

Din  forul  ciclului lumesc,

Să zboare liberi în înalturi

Lăsînd  din umerii  lor grei

Povara eternă  a datoriei

Purtată  pururea de ei.