Învățări din izolare

                                                          

După ce s-a întâmplat cu lumea, mulți ne-am retras pe la casele noastre să reflectăm un pic asupra lucrurilor. Se poate spune ca ni s-a oferit o șansă multora dintre noi să regândim certitudinile după care ne ghidăm viețile.

Ce am învățat eu din auto-izolare și carantină poate fi diferit de ce au învățat alții, dar pentru că am învățat ceva, vreau să mă împart și cu voi.

Unu.

 Viața se întâmplă cu sau fără carantină și cea mai mare parte din ea o petrecem cu noi înșine. Acum s-a ivit momentul să demonstrăm cât de bine am reușit să ne împrietenim cu noi înșine de-a lungul anilor, să vedem dacă ne putem suporta prezența mai mult de câteva ore în șir fără să strigăm după ajutor: ”Ajutor! Mâ înec în propriile gânduri, ajutor, umblu prin casă neavând ce face, nu îmi găsesc utilitatea și îmi ies din piele neștiind ce se întâmplă cu mine.” Nu se întâmplă nimic, omul din tine cere să te ocupi de el, l-ai lăsat uitat într-un colț inhibându-i strigătele despre ce îi place lui să facă, cum vrea el să se exprime, în ce vrea el să creadă, unde vrea mintea lui să călătorească, și acum că nu există nimeni prin preajmă trebuie să vorbești cu el. Nu-i nimic, vorbitul cu tine este chiar util uneori, nu îi asculta pe alții care zic că e primul sem de nebunie, e mai degrabă primul semn de trezire din tine.

Doi.

Liniștea îți ascute simțurile. În liniște ai șansa să te deconectezi, să observi cum ești capabil să scoți din tine diferite aptitudini care în mod normal nu aveau să iasă în ochii lumii, la cât de sfioase sunt. Urmărește cum îți reușește să înveți mai bine, cum gătești mai gustos, cum alergi un kilometru în plus în fiecare săptămână, cum râzi mai cu poftă la niște filme vechi și cum faci niște concluzii pe care nu le-ai făcut înainte - fie despre personajele din film sau lumea înconjurătoare.

Trei.

Trecutul devine mai clar. Câteva luni de contemplare a vieții te ajută se te redefinești. Să privești în urmă încetând să-ți mai spui o istorie a trecutului tău care te-a discreditat mereu. În rutină nu erai capabil să remarci chestiile importante despre viața ta și uneori uitai despre ce era important în trecut - mic dar important. În rutină ultimi ani din viața ta pot fi echivalați cu munca de birou și casa când de fapt nu este deloc așa. Viața ta nu a fost niciodată despre asta – viața ta a fost despre visele din spatele cornitei, planurile pe care ți le-ai făcut și le-ai dus la bun sfârșit, oamenii pe care i-ai iubit, momentele frumoase pentrecute cu ei, locurile noi pe care le-ai descoperit, nopțile cu lună plină când ai adormit liniștit în patul tău, durerile pe care le-ai transformat în bunătate, lacrimile pe care le-ai transformat în zâmbete. Viața a fost mereu prietena ta, nu ai de ce să o urăști la fel cum nu ai de ce să te urăști pe tine însuți.

Patru.

Exerciții de apreciere. Acum când ai timpul necesar, poți să te ocupi zi de zi cu ceva pe care nu l-ai practicat prea des mai înainte – aprecierea. Aprecierea momentelor și oamenilor, aprecierea șansei de a savura un pahar de vin seara la balcon, aprecierea oamenilor care te ajută la ghinion, aprecierea oportunităților pe care ți le-a oferit viața. Când începi să apreciezi tot ce te înconjoară și ce ți-a fost oferit până acum, viața parcă te bate peste umăr și zice: ”Mă bucur că ai înțeles în sfârșit, acum ești pregătit să mergi mai departe și să obții lucruri mai bune.”

Cinci.

 Nu există nici o grabă. Respiră, nu există nici o grabă, dar mâine totul se poate sfârși. Paradoxal nu? Adică aș spune mai cu seamă, ”Grăbește-te încet”, respiră în pauzele dintre gândul la câte mai vrei să faci în viața asta și la ce nu îți reușește de moment. Grăbește-te încet, nu întine sfoara prea tare pentru că se poate rupe pe neprins de veste și nu va fi decât vina ta. Ai răbdare cu tine însuți, cu stările tale de deziluzie și avânt, cu zilele când reușești să faci ce ți-ai propus și cu cele în care simți că ești prea mic într-o lume prea mare.

Cinci la număr sunt învățările mele din și despre izolare. Dacă tu ai mai multe poți să mi le spui și mie, mi-ar plăcea să le aud. Însă deocamdată, vreau să te las cu ideea că toți oamenii fericiți sunt oameni ordinari ca și tine, care și-au acordat mai mult timp decât spuneau alții că li se cuvine.