Programul Siguranței și Sacrificiului

Aceasta nu este o eventuală poveste a românului ordinar, ci mai degrabă povestea clasei de mijloc al cărei stil de viață diferă de la țară la țară. Este povestea sacrificiului continuu pentru un trai decent. Ori, este povestea sacrificiului, separată de obținerea unui trai decent. Mai cu seamă, este povestea sacrificiului continuu ca stil de viață.

Undeva, într-un orășel mic de tip comună există o familie care s-a format pe neprins de veste și a dat viață unui copil care nu știe încă nimic despre posibilitățile lumii în care se află. Dar din primii ani de viață, copilului i s-a început a explica cum că tata și mama nu îi pot cumpăra o anumită jucărie sau o înghețată pentru că nu au bani. Astfel, micul nou venit într-o lume necunoscută, a început să învețe pas cu pas despre ce este traiul aici, și în decursul anilor el a reușit să înțeleagă modelul acestei lumi în care resursele trebuie prețuite, micile plăceri trebuie înfrânte ca să salvezi pentru ziua de mâine, iar visele se pot extinde doar în limita posibilităților.

 Această lume l-a învățat să trăiască prin supunere pentru a căpăta în schimb ceva asemănător cu stabilitatea. Ei numeau asta ”apreciere”. Însă aprecierea muncii din greu nu înseamnă acceptare acestei munci. Copilul fermierului nu trebuie să viseze că va ajunge să lucreze pământul ca și tatăl lui, ci mai bine decât tatăl lui. Dorința de a face ceva mai bine și a crede în existența unei metode mai bune de trai nu aduce cu sine nicio lipsă de respect, din contra, un omagiu față de breasla în cauză, prin efortul de a o dezvolta.

Copilul fermierului a fost învățat să sacrifice, pentru că tatăl lui nu i-a spus despre existența posibilității. Tatăl lui nu i-a oferit o înghețată pe timp de criză, nu s-a așezat pe o bancă în parc și nu i-a spus: ”Fiule, acum eu și cu tine mâncăm o înghețată pe împrumut, dar asta nu înseamnă că așa va fi mereu. Și acum, noi mâncăm această înghețată pentru că sunt absolut sigur că foarte curând eu o voi răscumpăra. Iar un om care știe să răscumpere înghetate pe împrumut, își poate permite să mănânce o înghețată pe timp de criză. Ține minte asta, fiule. Noi ne putem permite, pentru că merităm.”

Noi ne putem permite pentru că merităm. Această afirmație este opusă total mentalității sărăciei, pentru că sărăcia provine din desconsiderarea propriilor tale nevoi. Nu trebuie să îți permiți ceva pentru că poți sau nu să îți permiți, ci pentru că tu consideri că meriți asta. Banii nu sunt cea mai importantă resursă, tu ești cea mai importantă resursă pentru că tu știi cum să îi faci. Prin urmare, chiar și în cele mai dificile situații, este nevoie să ai girjă de cea mai importantă resursă a ta. Să ai grijă de tine.

Dar timpul trece, fiii și fiicele agricultorilor, electricienilor, învățătoarelor sau dădacelor cresc și încep să își dorească mai mult de la viață, dar chiar și agonisind ceva bani își taie din posibilități și riscuri din teama că nu vor reuși să supraviețuiască, pentru că au învățat prea bine programul. Programul siguranței are numeroase exemple sociale: de la ieșirea de pe băncile școlilor cu nota zece pe linie și plecarea la studii într-un oraș mic în schimbul unui oraș mare din frica față de greutăți și incertitudine, până la lipsa de efort în căutarea unui loc de muncă sau acceptarea unei munci subcalificate, crezând că nu ai șansa să găsești o muncă mai bună.

În același mod, programul veșnicului sacrificiu se manifestă atunci când ieși din confortul tău, obținând ceva ce meriți, dar nu încetezi să îți faci griji, continuând să îți refuzi chestii precum o îmbrăcăminte mai scumpă, un abonament la sală, o cină în oraș. Și de fiecare dată când faci aceste lucruri, te gândești la tataie sau mamaie care stau acasă la pensie, judecându-te pe ascuns la ce boier ai ajuns să fii mâncând prin oraș...

Atunci când programul începe să te definească prea mult, uiți de tine. Dar nu există o altă ieșire din plasa mentalității sărăciei decât schimbarea ideii de sacrificiu în ideea de posibilitate și încredere în potențialul tău. Acestea fac parte dintr-o muncă spirituală condusă de tine pe cont propriu. Vestea bună este că după un drum lung, toate îți poat aparține  - exact ca o super-putere. Știi prima regulă a oricărei super-puteri, nu? Fii absolut sigur că o ai.