Eu sunt intermediar, stau și negociez între
oameni, între tabere, între trecut și prezent,.. între multe alte chestii.
Puteți să îmi spuneți negociator. E atât de straniu cum îmi îmbrac singură această postură, mereu cad în capcană
și încep să îmi asum responsabilități, nici măcar nu mă plătește nimeni pentru
asta. Asta se întâmplă pentru că îmi fac mereu prea multe griji pentru
situații.Știe cineva senzația asta când , în școală, profesorii veneau și strigau
la toți, că au fugit de la lecții ori că au făcut ceva, și tu ai senzația că ți
se adresează ție, pe când el se adresează tuturor. Țin minte, în școală, mă
temeam să nu par prea îngrijorată de situație, atunci când profesorii ne certau
și ne priveau, căci eram sigură că e
destulă o privire înțelegătoare și un om căruia să îi pese, ca toată
”catastrofa” să cadă pe capul lui. Din pielea acelui om care striga , îmi
imaginez cum avea să pară asta: ” Ce tontălăi, nici măcar nu le pasă de ce
spun, ia stai, ăstuia îi pasă, îl văd după ochi, ahaaaaaa!!! Mi-am găsit
jertfa!”
Acum înțelegeți de ce sunt mereu
intermediar, pentru că îmi pasă prea mult, și în această ”pre multă păsare”,
încep involuntar să rezolv problemele altora, din negociator devin servitor.
Cât de proastă sunt că mă simt incomod când cineva vrea să îmi facă plăcut, sau
comod, sau se preocupă de ceea ce vreau eu , nu de ceea ce trebuie să fac eu,
cam rar mi se întâmplă, dar atunci când are loc, dau înapoi ca racul :” Nu nu
trebuie, nu te deranja, nu îți fă griji pentru mine..bla bla bla...”, când
alții în locul meu ar spune :” Mulțumesc!”( dar în gândul lor- ” Mai dă-mi”) Am
intrat prea mult în rol, e timpul să joc o altă piesă, cum zicea Shakespeare
”Viața e un teatru , iar noi suntem actori!”. Pagina a fost întoarsă, e un nou
capitol. Ia să vedem.... aha ,m-am găsit în lista actorilor, să vedem ce rol
am...
***
Negociatorul(L.M.) – va juca Combatantul
Huh! Bun rol am câștigat în capitolul ăsta, știți ce înseamnă asta?! Îmi iau rămas bun de la negociator, și mai ales de la servitor,tolerant,binefăcător,înțelegător , toate rolurile stupide cu care ma onorat vechea mea viață. Acum îmi dau seama că combatantul a trăit mereu în mine, unii din foștii mei parteneri de scenă o știu, pentru ei eu am fost un veșnic combatant. Cum se numește piesa? Hmmm, nici că îmi pasă!!! Am de gând să îmi joc doar rolul meu, așa cum o fac alții, nu voi mai da semne de receptivitate în legătură cu lucruri care nu mă privesc, adică, mă concentrez asupra mea. Cât de mult nu le va plăcea viitorilor și foștilor mei parteneri de scenă egoistul, care va prelua inițiativa combatantului dese ori. HAHA, mai bine egoist, de cât servitor!
În paragraful ăsta spiritele se
calmează. Asta ar fi trebuit să scrie într-o piesă, în (paranteze). În piesele
de teatru emoțiile reale rămân în paranteze, se afișează numai jocul actorilor,
și imitarea emoțiilor personajelor. Combatantul meu nu are frică, jale,
toleranța exagerată de care mă ghidam anterior. Mă apuc să îl perfecționez, să
arăt o măiestrie actoricească de invidiat, să uite toți că e doar un rol, să
uite toți de mine...
Doar în frânturi de clipe, în care cineva
s-ar oferi sincer să îmi facă pe
plac, eu să mă înmoi și să zic :” Nu, nu te deranja”, lăsând toleranța mea la
iveală. Atunci , cred, oamenii ar fi uimiți, sau poate ar crede că am probleme
psihologice de identitate, schimbându-mi combatantul pe veșnicul tolerant.
No comments:
Post a Comment