Mai spune,îți aud vocea din Univers,atît de convigatoare în noapte, cînd îți negi esențialul. Crizele în care cauți cu nerăbdare același drog de odinioară se sting, cu fiecare zi tot mai mult. Dependența ta dispare, tot dispare și se transformă în nimic. Însă, după tot ce a fost, tu nu mai ești în stare să vezi lumea ca înainte. Tot e perfect, liberate, independență, regretele se scurg din răni, și tu , care zîmbești lumii și îți consolidezi egoul cu argumente vagi că ești lecuit,perfect, ești gata pentru o nouă viață. Simți acest gol? Nu e din stomac, mai sus , în partea stîngă. Acum nu mai ai cum face glume pe seama unor chestii ce țin de iubire, acum nu mai ai cum să te prefaci că ești un ”dur”,acum tu știi că ea există. Nu mai e nevoie să te îndreptățești în fața cuiva, îndreptățește-te față de tine, spune-i conștiinței tale de ce, de ce ți-ai călcat visele în picioare. Alungă gîndurile, alungă-le depate,să facă ocolul lumii, bea alcool, simte cît de mizerabil poți fi. Rîde, rîde cît poți, fii cel de atunci, cel ce cauta să se aline în distracții. Așteaptă, va veni și timpul uitării, cel puțin așa ți-a fost spus. Tot se uită, oare vrei să faci tu asta? Tu știi, că uitarea va distruge o lume, pe care ai construit-o cu disperare,  acea lume va dispărea, și cu ea sentimentul pe care probabil nu îl vei mai avea. Nu ai de cît să trăiești în amintiri și negări de sine. Continuă, îți aud gîndurile în fiecare noapte,... atunci cînd rămîi dinnou , față în față cu tine însuți...