Era
doar titlul la început. Și asta o divulg din prea multă sinceritate față de
foaia pe care scriu.Așa se face când scrii? E bine să devii prea personal prin
asta, așternând tot ce îți stă în minte, pe hârtie? Chiar dacă mi s-ar spune
nu, nu aș fi în stare să mă las de asta, dacă m-aș lăsa de asta cred că m-aș
apuca să beau mai serios, m-aș face o alcoolică și asta nu ar mai fi o glumă,
dar toți oricum ar râde, cu siguranță. Da, m-aș face o alcoolică și asta ar fi
o glumă foarte proastă, dar toți vor râde, căci umorul lor e ca și gluma mea,
la fel sunt și ei.
Păsările
sunt mereu acolo, și eu sunt mereu aici, printre tot ce mișună grăbit și se
înmulțește ca produsele fabricate în masă, identice una alteia. Păsările sunt
acolo, ele plutesc în zbor deasupra acestui tot, și eu nu, eu nu, eu nu pot,
aplec capul și mă târăsc, cât alții nu mă văd, apoi mă ridic și merg, apoi
alerg, apoi sar și mă zbengui, ei oricum nu au cum să vadă, ei nu m-ar vedea nici
chiar dacă aș ști să zbor, ei merg de parcă ar avea oglinzi în fața lor, asta e
tot ce vor ei să vadă.
Nu știu ce
durere e asta, când zborul unei păsări te ucide, dar e un chin plin de
tristețe, când păsările din tine sunt închise în colivii și mor de dor privind
cum alte păsări se scaldă în apusuri și se înalță fericite în ceruri prinzând
ușoare în zborul lor bucăți din vata albă a norilor ce se dizolvă din viteză și
cad ca niște cristale de zahăr pe pământ. Aș fi vrut să știu dacă e dulce, dacă
norii au același gust ca vata lipicioasă care o mănâncă copiii prin parcuri.Dar
e mult mai dulce, cu siguranță, e o dulceață ce nu o simți pe limbă, ... doar
acolo, în partea sufletului tău pe care nu îl cunoști. E trist, nu-i așa? Și
îmi vine să plâng, da,... da.
Un pic mai
multă cafea de dimineață și inima îți bate în ritmul unui galop de cai pe
parcursul acestei zile, și e tulburător, îți spui pe urmă că nu ai mai bea
cafea, dar nu te lași nici mâine, pentru că tu vrei să o auzi cum bate, să auzi
lupta ei necontenită și să o înfrunți, las-o să bată mai tare, ca să îți
cunoști mai bine adversarul. Și în bătăile ei se aud cum strigă perscărușii,
strigă și plâng de dorul cerului și al mării, de dorul zilei și al nopții, de
dorul lumii în care trăiesc.
Mai
inspiră profund câte o gură de aer, dar nu ofta, lasă-i să creadă ei că nu te
chinuie nimic.
Așa e, privește și lasă-ți buzele întredeschise ca
să nu îți spargă timpanele plânsul păsărilor, lasă-l să curgă înafară, să se
desprindă timid de pe buzele tale cu versurile unui cântec pe care l-ai
ascultat de mii de ori. Uite cum cad cuvintele și se zdrobesc de asfalt,
...una,... două,.. trei, ..oops, și-acum o lacrimă...
E bine, nu
e nimic, doar soarele ți-a bătut în ochi, sau vântul,sau luna, sau stelele, sau
...!!! E ok, nu e nimic, îți trece.
Ia-o ușor
spre țintă, acum poți să fii tristă, chiar așa, o săgeată tristă care ochește
drept în țintă.Cine și-ar fi putut imagina că săgețile pot fi și ele triste,
săgețile sunt făcute să ochească în țintă, săgețile sunt ascuțite, ele nu pot
fi triste, gândește-te la asta și uită de tristețea ta. Întâmpină normalitatea acestei lumi așa cum
ei îi place să și-o arate, nu le spune că asta e ipocrizie, lor nu le pasă, ei
numesc asta normalitate și sunt mulțumiți cu ceea ce au și ceea ce nu pot avea.
Nu le mai vorbi cu zel în voce, așa li se vorbește doar la teatru, și ei la
teatru se duc rar ca să înțeleagă de ce faci asta. Și tot entuziasmul tău nu
sunt minciuni, sunt doar emoții și ei în asta văd o slăbiciune, dar e ok așa,
căci tot sunt ei ca glumele alea, foarte proaste.
Ai grijă
să nu te împiedici uitându-te la păsări, pe drum se merge și se privește
înainte, termină odată cu asta! Tot ce ai de făcut e înainte, așa că nu te
distrage. Unii cred că știu exact ce au de făcut, e mai simplu pentru ei, dar
ascultă, chiar dacă pentru tine e mai greu, acum e mai bine așa. Să nu uiți
asta niciodată. Spune-le glume să râdă, dar spune-le din alea pe placul lor,
glumele proaste sunt pentru ei, pentru tine sunt păsarile.
No comments:
Post a Comment