Wednesday, December 24, 2014

Textual description of firstImageUrl

Privind în ochii zilei de azi

   

   Vin zile. Iar și iar. Zile pe care nu le privim în ochi,concentrându-ne ochii spre  alte scopuri, spre acele ceasului de mână care ne inspiră doar comoditatea și satisfacția creată de un accesoriu,spre lista nescrisă de treburi pe care suntem obligați să le facem, spre lucrurile din vitrinele magazinelor care visăm să ne aparțină, spre oamenii care ne aruncă provocări de a-i cuceri. Zilele noastre în care supraviețuim, trăim monoton, ne distrăm spre a spune că iubim viața,lucrăm cu consecvență asupra unor planuri punând cărămizi la baza realizării lor. Facem multe lucruri, dar niciodată nu privim zilele în ochi.
   
     Cum e să privești în ochii unei zile? E grandios.
  
    Întâi de toate faci un pas spre a recunoaște că e o zi în care tu trăiești, e o zi din propriul tău univers, e o zi din tine.Odată ce ai făcut acest pas totul devine mai limpede. Mai limpede devine doar adevărul că te infioară groaza de a privi în ochii ei, în ochii tăi. Căci ziua în care exiști acum, ești tu însuți, tu ești peste tot, doar tu și frica de a privi în tine însuți.

    E mișcare peste tot, e muzică sunt înjurături, e rutina care te distrage. Și corpul tău se supune regulilor aberante dictate de condiția ta prezentă. Și tu te miști involuntar către ceea ce crezi că e important, ca un sclav a cărui mâni și picioare sunt înlănțuite de datoria oarbă a zilei în care ești, crezând prostește că tu ești cel care ia deciziile.

    Privește dacă ai ochi să vezi o coadă de oameni ”fericiți” în urma ta, care cred și ei în puterea de a lua decizii și a-și alege destinul.Îi vezi, sunteți prinși în același lanț, depindeți unii de alții ca piesele unui domino. Dăcă ai fost în stare să vezi asta, te felicit, ai devenit mai conștient cu o clipă din ziua pe care o trăiești. Dacă ai avut curajul să zornăi din lanțul în care ești prins ca să auzi că el există, ai noroc, acum știi că poți să evadezi. Cine știe, poate cineva din spatele sau din fața ta a auzit acest sunet nesuferit și s-a trezit și el.Unul , doi, sau cât de mulți ați fi cei izbiți de o asemenea revelație, un lucru e cert, nu puteți face nimic, sunteți neputincioși căci asta e realitatea, asta e societatea.
  
    Sunt clipe de revelație în care mulți se cred stăpânii universului, atunci când pun întrebări pe care nu și le-au mai pus și află răspunsuri pe care nu le-au mai aflat. O clipă dintr-o zi e o clipă, sunt foarte multe clipe asemănătoare în zilele noastre, de care noi nu suntem conștienți. Să credem naivi, atunci, că am fi în stare de a cuprinde universul într-o clipă.
  
   Cei care privesc doar înainte mai întorc capurile în părți din greșeală sau chiar intenționat și descoperă alte cozi, alte lanțuri paralele, dar tot lanțuri.Și în acel moment veritabil când îți apleci privirea către omul de lângă tine îți poți da seama doar de o chestie, că nu ești tu cel care l-ai ales să stea aici, acolo, în dreapta sau în stânga ta, dar aproape de tine. El e doar o verigă din alt lanț paralel cu lanțul tău. E cel care stă în locul care i-a fost dat să îl ocupe, acolo pe linia ta actuală. Tu nu l-ai ales, naivule, societatea în care trăiești l-a ales pentru tine. Și ca să te convingi de asta uite pe oblic, privește la cel care stă în spatele ”alesului/alesei” tale și pune-ți întrebarea:” Ar putea acest om ,inferior ție în momentul de față, să stea pe aceeași linie cu tine?„ , da, probabil ar putea, în două cazuri:
1. Toată organizarea socială s-ar duce dracului și coada paralelă cozii tale se va mișca simultan cu toate verigile sale pentru ca această verigă să ajungă în dreptul tău.( ce este practic imposibil). 

2.Tu vei accepta să stai în loc și să aștepți această probabilitate, constrâns de cel care te împinge din urmă și de cel care te mână din față până când vei ceda în fața presiunii distrugătoare a mulțimii.

    Asta e, dragul meu captiv, viața are regulile sale, defapt nu viața, dar societatea...
     
  Dar oamenii sunt lași, oamenii se complac în ceea ce sunt, de cele mai multe ori. Puțini își doresc alte lucruri decât cele pe care i le poate oferi viața socială. Fericirea noastră nu e fericire, fericirea noastră devine comoditate în timp ce evoluăm în cadrul acestei lumi improvizate. Comozi în tot ce facem noi ne golim de sine însuși, pierdem întrebările și neclaritățile care vor să ne salveze, pierdem neliniștea din interiorul nostru care adie a libertate .
   
   Capurile cred că sunt mai înțelepte decât inimile noastre, când ele sunt toate la fel, umplute cu același rahat pe care ni-l vinde zi de zi lumea în care trăim. Capurile  noastre nu fac decât să interpreteze în miliarde de moduri aceleași reguli, principii,limite stupide create de ordinea societății în care trăim.Și sufletele noastre se sufocă în noi,suflete și nu inimi.

  Da, Suflete, dragi indivizi născuți în era progresului!


   Privind în ochii zilei de azi, fiecare ar putea să descopere esența timpului pierdut în căutarea unor false fericiri. Cineva ar vedea frică, cineva ar vedea neputință, cineva ar vedea durere, cineva ar vedea iubire. Nu e nicio psihologie la mijloc, sunt doar spiritele noastre pe care le îngropăm înainte de timp,refuzând să le chemăm pe nume.
    
  Să spunem urei,ură. Să spunem disperării, disperare. Să spunem regretului, regret. Să spunem durerii, durere. Să le privim în ochi și să nu strâmbăm din nas. Așa e să privești în ochii
zilei de azi.
  
   

   Există etape din viața noastră când încercăm să evadăm, când sufletele noastre ne vorbesc și noi le asculăm.Când sufletele noastre fac alegeri sau iau decizii, destinele noastre se dizolvă ca niște ițe încurcate de mâna diavolului.Destinele noastre dispar din senin pentru că sufletele noastre au putere mai mare decât noi.
  
   Alegerea cea mai importantă pe care o putem face, e să decidem cu cine să împărțim eternitatea.În ciuda lumii în care trăim, în ciuda regulilor acestui colț infim de univers în care ne zidim atâtea așteptări. Fiecare e liber să creadă în eternitatea unei iubiri, căci iubirea e originea noastră. Și dincolo de tot ce numim noi viață și moarte, e ceea ce a ales sufletul nostru.
Privind în ochii zilei de azi, eu văd albastrul cerului, prin ochii mei de culoarea pământului.

      
   Tu cer și eu pământ odată vom renaște...

Saturday, December 20, 2014

Textual description of firstImageUrl

Nespus...

   Să nu arăți jalnic în valul liric de proză care te cuprinde, este greu.

  Cel mai greu e să faci surfing pe unele valuri care te astupă, ca în momentul acela de disperare din tine să iasă la iveală ceva consistent, frumos și totuși discret.

  Între rândurile mele nu mai există legătură, fiecare din ele e o bucată de uitare după ”.” și o bucată de curaj la început de rând.

   Ar fi mai ușor dacă cuvintele ar rămâne în mine, dar asta înseamnă că ele vor muri odată cu mine, la fel și tu. Eu nu îți doresc această soartă, și pentru că tot ce pot să fac e să te scot din mine și să te arăt lumii, voi merge încet spre asta.
   

   Nu mai înțeleg  nimic, de parcă am fost aruncată în alt colț al acestui univers de unde lumea arată altfel.Eram și eu odată, acolo , în partea obișnuită, și acolo totul era clar. Acum nimic nu mai este clar, nimic din ce se întâmplă în jurul meu. Nu mai înțeleg ambiția oamenilor de a se realiza, nu mai înțeleg rutina cotidiană și scopul ei, nu mai înțeleg apusurile apocaliptice cu care mi se sfârșesc zilele.
   
     Fiecare zi își răsfrânge apusurile într-un final, dar la ce bun, te întreb pe tine, Doamne, sau ce mai este acolo deasupra noastră. La ce bun aceste apusuri dacă noi nu le pătrundem frumusețea și frumusețea lor nu pătrunde în noi?
     
   Nu știu ce mi-ai spune tu, îngerul meu cu ochi albaștrii văzându-mă cum merg ca un măgăruș de rând cu gloata asta cenușie spre scopurile care le-am marcat din timp. Mi-ai zice că e corect așa, că trebuie să tac și să înghit . Ai fi mândru de mine pentru că fac ce trebuie să fac?
    
  Voi fi fericită, îți promit, și atunci probabil te voi visa spunându-mi ceva important, ceva de care să mă agăț ca să nu mai cad în hăul din mine.

   
     E tragic. Mi-am îngropat iubirea și nici măcar nu-i știu mormântul.Iar fără ea, eu sunt nimic.
                                                                     

Saturday, November 29, 2014

Textual description of firstImageUrl

Să fie branding personal (sau ce vrem noi să fim)

Dorințele noastre. Scriu des, sub diferite forme despre asta.Căci asta e ceea ce ne biciuiește și ne mână să alergăm la galop spre ceva, zi de zi.
   
    Dorințele noastre sunt previzibile, mai bine spus duc toate într-un singur punct, suntem de cele mai dese ori ghidați de șabloane, să nu vorbesc despre șabloanele comportamentale cu care ne molipsim reciproc și asta fiind crearea unor imagini false despre noi înșine. Când scriu asta am în vedere mai mult decât promovarea  unor chestii primitive precum sunt frumusețea fizică cu care ne-a înzestrat natura sau carizma pe care o valorificăm prin așa zisa ”originalitate” actuală la ziua de azi. Când scriu asta nici măcar nu mă refer la unele metode uimitoare pe care le folosesc oamenii, precum asocierea cu diferite domenii străine firii lor. Vrem să fim pictori fără viziuni, cântăreți fără patimă, scriitori fără argumente, poeți  fără personalitate, leaderi  fără scopuri, femei dorite și bărbați realizați, Heeeey! Hey! I wanna be a roackstar! ( Cum cânta Nickelback)
   
    Ce să mai zic, ah da, mai mult decât tot ce am zis anterior: ne oferim cam ieftin , nu credeți? Acum mă alătur vouă spunând asta ca să nu par omul  care vă judecă. Ne oferim cam ieftin prin modul în care o facem. Hai să analizăm ceva , ca să mă puteți înțelege mai bine. Voi încerca să redau asta în două imagini( am trecut pe imagini, mai recent) , nu voi sta să descriu pe cineva în parte, voi forma  imagini complexe la ceea ce  se întâlnește mai des, așa ca să fim în stare a recunoaște cu ușurință unele certitudini.
  
   Să zicem că mă numesc  Lady ”X”, sună destul de impunător pentru început, apropo cui îi place poate să împrumute numele drept eventual nick-name. Sunt chiar eu Lady ”X” ,am o vârstă cuprinsă între perioada trecută de jocurile cu păpușile ,să dăm limita adolescenței timpurii, când fetele se frământă să fie băgate în seamă, acesta fiind scopul de bază în cadrul vieții lor sociale, și limita superioară să fie sub pragul de maturitate , acel moment în care o femeie înțelege că vrea să se realizeze în primul rând ca personalitate.
    
   Deci ca să tragem o primă concluzie din referințele anterioare, eu, Lady ”X”, sunt la vârsta când nu mă mai joc în păpuși, dar îmi mai vine pofta uneori, vreau să fiu băgată în seamă de băieți/bărbați, nu văd alt mod de a mă realiza decât să câștig atenție.
  
   Ce fac eu, ca o adevărată ”Lady” , încep să mă caut, mai bine zis să mă regăsesc fără a mă căuta. Mă regăsesc  în multe domenii, precum cele pe care le-am enumerat anterior, și mai mult decât atât, mă promovez corect, pe internet. Poze , poze, poze ,.... statusuri,.... poze, poze, statusuri, poze, videouri cu mine, selfiuri , selfiuri ,selfiuri,poze cum eu citesc, poze cum eu gătesc, poze cum eu fac orice..., dacă poza e reușită,automat se crează impresia că eu știu și pot să fac bine multe chestii. Cică sunt bună de măritat, să mă mărit nu vreau, dar o coadă de miri mi-ar trebui , așa că dragă facebook, mulțumesc de spațiul nelimitat pe care mi-l oferi pentru  a posta pozele mele cotidiene.
  
   După toate ”mărcile personale” întâlnite , câteva sunt destul de clare pentru a fi descrise tare și răspicat, așadar există fete de câteva tipuri: 1. Frumoasa, tace și face , tot ce are e în afară, nu dă semne de existență a unei spiritualități.2. Inteligenta, vrea să arate lumii că știe mai bine decât cineva, nu vrea decât recunoaștere, 3. Educata și talentata, (preferata mea), dă dovadă de gust , tot ce arată e stilat, tot ce vorbește despre ea e ”prestigiu”, mai des nu are nimic nou ce spune, decât ceea ce a fost spus și a fost aprobat unanim de către gustul estetic colectiv al mulțimii,4.Simpla , trăiește mai mult de cât  pune poze , iubește oamenii ,locurile și frumosul. 5. Neînțeleasa , urăște lumea mai în ascuns, mai în public.
  
   Acestea sunt imagini mai complexe și mai puțin complexe a tinerelor contemporane, așa vânturi bat în ziua de azi, spre așa direcții aproximative se trag reprezentantele sexului feminin.
  
  În legătură cu asta pot să spun doar un lucru, e la modă să fim cineva , mai bine e să  știm cine suntem cu adevărat.
  
   Și acum , ca să mă transfigurez, nu mai vreau să fiu Lady ”X”, m-am plictisit, acum sunt, precum vă puteți  da seama și voi, Mister ”X” . Și Mister ”X” este un fel de extindere de linie în variantă masculină a brandului Lady ”X”. Sunt băiatul/bărbatul  la vârsta trecută cu mult de perioada în care fetele îi păreau niște ființe inutile și prefera mai degrabă să se joace de-a războiul cu băieții decât să stea în compania unei fete, dacă nu ar fi fost un macho din copilărie. La băieți totul funcționează accelerat și simplu, cât sunt copii nu știu ce sunt fetele și cu ce se mănâncă, când află asta, chiar prea curând, încep să le vâneze insistent  pentru a-și satisface curiozitățile.Ca să dau o limită superioară acestei categorii de vârstă, voi admite că și eu sunt sub pragul maturității, înainte să îmi dau seama ce înseamnă să fii chibzuit și dedicat unei cauze, unei  autocunoașteri, unei  singure femei.  Deci , ca să rezum, sunt un băiat care știe cum și cu ce se mănâncă femeile și fetele și le vânez, nu sunt destul de matur să înțeleg ce mi-ar plăcea să fac în viață și nu înțeleg cum e să te dedici unei singure femei care să te completeze în tot ce faci, plus la asta tot ce îmi doresc la momentul de față e să mă distrez, să fac bani, să vorbească lumea de mine că îi am, să miroase de la mine a lux de la 100 de metri așa încât ceilalți să mă invidieze și femeile să mă dorească. Totul e foarte simplu. Cum mă ”dezvolt”? Dacă caut căi ușoare , mă bag în afaceri riscante și puțin curate, mă iau de bine cu diferiți neni dubioși care vor să mă învețe viață. Dacă nu caut căi ușoare, încep să mă autopromovez, găsesc ceea ce am și încep să împing asta lumii. Și ce pot să am eu mai de preț, sigur, ceea  ce au toți , carizmă, bagă carizmă , spune tâmpenii  zâmbind, fă-l pe clownul, fă-l pe intelectualul băgând citate cu imaginea unor  bărbați cărora ai vrea să le semeni, asociază-te cu  fete care arată bine pe poze , alege ceea ce crezi tu că odată te va face remarcat, căci dacă e să fim sinceri, odată te va face, doar că din tot așa zisul proces de ”dezvoltare”, te vei alege  cu goluri și dezamăgiri, pentru că tu nu ai crescut din interior în tot acest timp, ci doar ai stat să îi convingi pe alții că tu ai crescut cu adevărat.
   
   Branduri personale masculine? Da, vă spun , nu mă rețin nici o clipă să o fac. Să zicem că există :
1. Copilul de bani gata, nu am ce să comentez,2.Perseverentul, cel pe care l-am și descris mai mult  înainte, băiatul care-și pune scop să reușeacă cu orice preț, că să impresioneze lumea(apropo, e printre primii pe listă pentru că cele mai des întâlnite cadre sunt din această categorie) 3. Romanticul , caută pasiune, din tot ce face, este inima unei companii, atrage prin atitudini neordinare, este atras de atitudini neordinare, nu are treabă cu munca și realitatea. 4. Intelectualul , fixat pe corectitudine, gândește în termeni reali, pune accent pe spiritualitate, se autoinhibă uneori, spontaneitatea îi aduce daune, 5. Independentul , tace și face, mai mult decât atât, nu se laudă cu ceea ce face, apreciază lucrurile în corelație cu munca pe care o depune. Da, fetelor, la băieți totul e mai clar și mai concis.
   
  Ce pot spune în legătură cu asta? Băieți, fiți ceea ce vă deosebește de noi, fetele, claritatea, echilibrul emoțional, nu deveniți noi, dacă deveniți noi, ce chestii  deosebite am mai putea găsi în voi, și mai ales de ce ne-ar plăcea să ne schimbăm cu rolurile?... ca să vă dădăcim?

     În final vreau să bag  ideea de bază care ma inspirat la scrierea acestui articol, dar nu am enunțat-o până acum pentru că îmi părea prea puțină... Banii. Exact, spre asta se aleargă,se merge, se târăște, cum spunea Martin Luther King, ” If you can't fly then run, if you can't run then walk, if you can't walk then crawl, but whatever you do you have to keep moving forward.”, așa, dacă cineva mai are un scop spre care se târăște, cât de curat nu ar fi, oricum se referă și la bani, dacă nu la ei în primul rând. Și despre bani se știe una, oferă lux și confort. De aici revine și ideea că unii îi caută pentru lux, iar alții pentru confort.

    
   Oameni care pledați pentru confort, sunt de partea voastră, nu vă judec nicicând căci știu că banii pentru voi nu vor însemna niciodată mai mult de cât o sursă de confort, confortul pe care îl meritați din plin, după nenumăratele momente în care ați renunțat  convinși la el.
                                                  

Saturday, November 22, 2014

Textual description of firstImageUrl

If you can read this... then I am not dead

               

                Bună, sunt iarăși eu.  Poate m-ați văzut și  înainte, dacă nu  , să facem cunoștință

   Cine sunt? Mai nimeni, un om care vorbește. Dacă mă aude cineva, hei!  ia uitați-vă aici, ...,da ,da..
                                                                                     
                                                                            Jos
                                                                            Jos
                                                                          Mai jos
                                                                      Cam pe aici...
        
   Mai la început de frază                                                                                               mai la sfârșit.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                      
                                                                
                                       Pe mijloc  stau cu ochii aplecați, mă intimidează poziția...
                                M-ați găsit?...Nu?.. Eram foarte aproape, chiar aici,... între rânduri...

     Nu îmi ies din minți, stați fără grijă. Da, e straniu. Tu,cel care citești, da tu, nu te încrunta, nu zâmbi, nu te uita într-un ochi la mine, te văd foarte bine, ți-am mai zis, sunt aici, ...între rânduri.
   
    Acum nu mă înțelegeți, știu, în schimb mă urmăriți. Această foaie interactivă se umple treptat de conținut. Mai apoi va căpăta și un parfum de mesaj ce va pluti superficial peste cuvinte, așa încât să îl simțiți venind din depărtare, suav și delicat, așternându-se ca  eșarfa unei tinere franțuzoaice , transparentă și lunecoasă , peste întinderea mată a cuvintelor încă nerostite,...sau poate ca un spray pulverizat în aer particulele căruia cad pe rând.” Agită și pulverizează”, scrie în instrucțiuni, eu aș mai adăuga, ”treci rapid pe sub particulele suspendate în aer”, e amuzant să simți cum cad pe rând peste tine. Va fi amuzant, urmează-mă!
            
            Dar văd că nu ești doar tu, ai mai adus pe cineva, să mergem cu toții. Toți sunt bineveniți.
                                                         Sunteți gata?! Atunci  începem.

                                                                           ***

      Vreau să creăm o lume. Ea există deja, tu doar ar trebui să o descoperi. Nu te rog să închizi ochii, nu suntem la o lecție de meditație, și dacă i-ai închide, cum ai mai citi, nu sunt chiar atât de ingrată să îți spun să faci asta, nici măcar nu  vreau să te bag în trans sau chestii stupide de genul, nu mă cred mare guru.Da e exact ceea ce crezi că este, o aiureală.Dar dacă ai ajuns aici, atunci e clar că îți plac aiurelile.
    
    Vreau să îți imaginezi zona ta de confort, locul în care nu te atinge nimic, acolo unde te gândești la alte lucruri decât cele obișnuite, să fie această zonă patul tău, un loc pe acoperișul unui bloc sau un local din centrul orașului, un parc sau orice alt spațiu, acum ești acolo. (O fac pe psihologul nițel)

    Ești acolo, hai că știu că ai ajuns, nu te mai ascunde, ți-am spus, te văd...sunt printre rânduri, îți mai aduci aminte?

    Acum privește-ți palmele, nu știu cum arată palmele tale,  ale mele sunt curate, ca această foaie pe care scriu, da, exact, eu sunt asta. Să știi că aceste palme sunt vâslele cu care îți vei ghida corabia spre apus.( a fost un fel de simbol , oameni buni, palmele vor fi uneltele cu care vă veți călăuzi viețile până când veți muri).De ce palmele? Cine mă întreabă să îmi spună de ce nu? Palmele sunt cărțile noastre, pe ele ne scriem destinele , cu ele atingem lumea din jur și ne lăsăm influența dorințelor noastre ca o urmă invizibilă care lucrează pentru noi și ne crioiește cale înainte. Palmele sunt cărțile noastre pe care nu vrem să le dăm pe față, le ascundem mereu în buzunare ca lumea din jurul nostru să nu își poată da seama ce am făcut până acum, și ce vrem să facem. Le ascundem de frică să nu fim dați în vileag, nu le arătăm nimănui, și nici nu ne uităm la ele des. Tot ce facem e, să le ascundem. Cei ce au palmele murdare de sânge nu mai sunt în stare să lase urme curate în urma lor.Iar cei ce au palmele trudite și murdare de țărnă se rușinează să le arate, ca să nu descopere iar și iar bolovanul greutăților cu care i-a strivit viața.
  
     Și uneori ne atingem palmele unii de alții, și ne privim în ochi. Palmele noastre se ating, la fel și destinele. Lumile noastre intră în contact și noi ,ca doi extratereștri izolați de ani lumină, începem să transmitem impulsuri mai dese și mai puternice  unii altora. Palmele noastre se ating, fericirile circulă prin vârful degetelor. Așa începem să creăm împreună.Și dacă în lumea ta ploua mereu cu sare, vremea se poate schimba, căci vin cicloane de vânt primăvăratic  din altă lume, și vine căldura nopților de vară din lumea celui ce trăia în deșert. Atunci când palma ta l-a atins, în lumea lui a început să plouă, și s-a făcut vară din  deșert.Iar la granița dintre voi e primăvară, aici, chiar aici la granița dintre voi totul renaște , când granița dispare, nimic nu  mai renaște.
  
    Privește-ți palmele, sunt albe nu-i așa? Acum e iarnă.

   Ascultă cum cad fulgii,e liniște, e liniște în toate durerile tale. Și oamenii la care te gândești acum îți par niște pereți de care te-ai bătut cu capul odată. De cineva te izbeai  în întuneric, de alții te băteai înadins. Ei și-au făcut uși și le-au pus lăcăți ca să poată trece spre tine de câte ori vor ei, nu de câte ori vrei tu.Ei au creat regulile lor, ei și-au stârpit lumile de vise și au început să trăiască din rutină... La tine e iarnă, acolo unde stai tu acum și mă privești printre rânduri. Pe patul tău cad  fulgi, pe acoperișul tău unde iubeai să stai singur , cad fulgi, prin ferestrele de sticlă ale localului tău preferat vezi cum ninge în timp ce tu îți bei ciocolata caldă. Ascultă cum ninge peste tot ce era odată important. Acolo unde s-au dus bătălii nu mai e sânge, e doar zăpadă.
         
       Auzi cum ninge? Acum tot ce e rece e frumos.

   Eu sunt aici, mă regăsesc demult printre rânduri, dacă ai ajuns și tu, nu te speria, nu striga după oameni, nu chema după ajutor, ascultă cum cade zăpada și taci.


    

Wednesday, November 12, 2014

Textual description of firstImageUrl

The priorities of being a bitch.












SCÓRPIE ~i f. 1) v. SCORPION. 2) folc. Ființă fantastică, închipuită ca un monstru feminin cu mai multe capete, care varsă flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea proprietăți miraculoase. 3) fig. Femeie rea și perfidă.
Aș fi putut da propria mea noțiune, și chiar am încercat, dar m-am dezis de idee odată ce există DEX-ul.

  Nu vreau să fac elogii din start, dar noțiunea mă împinge să o fac. Ființă fantastică , să dăm un pic de importanță acestui cuvânt, fantastic, oare nu desemnează un suprarealism, ceva din altă lume decât cea reală, ceva rar întâlnit, o ființă mitică, care aș zice eu, poate fi descoperită în circumstanțe speciale, căci precum ne îndeamnă să credem noțiunea și eu, o scorpie nu o poți întâlni la tot pasul.Ca să clarific, să dai ochii cu o scorpie, e o adevărată onoare!
   
Nu mă intimidează deloc expunerea afirmațiilor de genul celei anterioare, mai ales când logica mă încurajează să o fac, căci da... Ființă fantastică , să țineți minte.

   Monstru feminin cu mai multe capete, un cap e bine, mai multe capete e genial. Așadar, inteligența unei scorpii nu poate fi pusă la îndoială. Are mai multe capete , frate! Imaginează-ți că are de câteva ori mai mult în ele decât ai tu în singurul cap pe care îl porți pe umeri. E logic , nu? (Sunt consecventă în explicație pentru cei cu un singur cap)

  Varsă flăcări pe nări , sângele ei are proprietăți miraculoase. Ce pot să zic, știe să facă show!Poate cauza din care mulți încearcă să o doboare e faptul că sângele ei are proprietăți miraculoase. Sunt destui cei ce din curiozitate o ademenesc ca mai apoi să o răpună și să-i bea sângele, ca niște nătângi crescuți în umbră, flămânzi după iluminare.Fiare suntem cu toții , mai puțini sunt fiare inteligente.
  
Da, pe lângă toate închipuirile și sarcasmul anterior, sensul doi ne dă în vileag, fetelor- Femeie rea și perfidă. Bingo!!! Aici se bătea, din acest punct îmi dau și eu masca pe față, și îmi asum rolul. Femei rele și perfide suntem cu toatele, toate suntem la fel, adevărat. Uneori îți vine să îi zici unuia care te tot tachinează cu ” Toate sunteți la fel!”, ”Mai tacă-ți fleanca, știu și fără tine, Mister Obvious, suntem la fel, fraiere, prin asta suntem solidare, e ceva în neregulă?”

  Să fi scorpie nu e rău, dacă știi să privești în avans lucrurile. Să fii scorpie e rău pe termen scurt , dar e mult prea bine pe termen lung.Acum lumea te judecă și te arată cu degetul, se aude de prin vecinătate că ai un caracter greu, că nu știu ce băiat s-ar lega cu tine , bla , bla ,bla. Și uite dragă că se leagă unul, moare de fericire lângă tine, pe urmă cică, descoperă că ești scorpie, sărmanul de el, dacă ar fi știut el din start,câte investiții nu le-ar fi făcut irațional în tine,mai bine își cumpăra mai mule pachete de chipsuri sau mai multe beri și le consuma pe furiș la el acasă privind seriale în fața laptopului( că acum nu e moda cu televizorul).
  
    Trist, dese ori  îi compătimesc pe bieții bărbați care ajung să fie jertfele unor scorpii. Cel mai izbitor lucru e că cei mai mulți dintre ei sunt atât de sinceri și cinstiți, atât de nevinovați, le iubesc atât de mult după care tot ei rămân sa pătimească pe urma bunăvoinței lor. Și nu îmi vine pur și simplu să cred cum reușesc ei să fie atât de fericiți lângă ele, lângă aceste fiare mascate atât de minuțios, care mimează sinceritatea și iubirea față de ei în proporții enorme, le ridică inimile și conștiința la nivele pe care ei nu le pot trece nici în jocurile lor video preferate, ca mai apoi să îi lase perplecși și să îi transforme în niște misogini înrăiți care toată viața se joacă cu femeile și pomenesc mai înjurând mai cu dor de o singură iubire a lor care le-a deschis ochii față de o mare realitate a vieții : ”Toate sunteți la fel!”(pronunțat cu articulare stângace de om beat)

   Mi-e cunoscut, însă scenariul ăsta, mult prea cunoscut.Și ca să deschid ochii majorității vreau să pun doar o întrebare : ”Cum poate fi numit omul care mereu dă vina pe cineva în eșecurile sale?” ... nu vă prea încordați să răspundeți, vă spun eu, e numit ”om slab”. Așadar, de aici revine și concluzia, bărbații slabi sunt cei ce ne numesc scorpii, nu că aș fi o apărătoare înrăită a sexului feminin, dar în privința asta chiar nu mă pot ”reține”, cum m-a sfătuit odată cineva. Bărbații slabi nu sunt în stare să își recunoască slăbiciunile și să le corecteze, lăsând pe seama femeilor chinul de a le suporta consecințele acestora, și acele femei care reușesc să se emancipeze de prostia bărbaților sunt numite neapărat- scorpii.

Dar ce să spun, prostia e și ea o boală.

  Foarte trist, băieți, vă compătimesc.


Ce priorități are o scorpie, ce avantaje ar avea. Puține, atâta timp cât presiunea socială se îngustează în jurul ei ca o cutie de carton. Dar din altă perspectivă , foarte multe, pentru că scorpiilor nu le pasă de opinia socială. Paradoxal, nu?!
  
    Dacă ar fi să enumer , aș începe cu:

1.      We don”t give a fuck on stupid people. Iubitorii de a se bate cu capul de pereți, you are wellcome, oricât de multe ați spune, dacă tot sunteți proști, la coșul de gunoi cu voi.

2.      Suntem mândre . Da da da, opiniile voastre sunt în plus. Latră câine , latră, tot în cușcă vei rămâne. Concretizez, femeile mândre privesc în avans, mai bine scorpie acum, de cât sclavă peste ani.

3.      Suntem al dracului de atrăgătoare, de asta mulți licurici pier în flăcări.

4.      Până la urmă obținem succesul la care visam, la care munceam zi de zi ca caii, plângeam prin colțuri demoralizate și țineam piept batjocurilor mediocrității.

5.      Alegem cele mai demne specii masculine, pentru că le alegem mult și bine. În procesul de alegere sunt multe specii de rasă inferioară care miorlăie și se dau cu părerea precum am fi prea idealiste și așteptăm prinți pe cai albi, dar nouă nu ne pasă, fraților milogi, take care of your misery and keep livig apart from us.

6.      Ne cunoaștem pe noi înșine , ne știm limitele și aptitudinile ca să putem face față destoinic concurenței.

7.      Ne iubim, de asta ne iubiți și voi.

8.      Suntem personalități, nu doar femei, nu doar iubite sau prietene, avem ceva de spus de asta sunt  mulți în cele din urmă, cei, ce vor să ne asculte.

9.      Suntem interesante, se referă la punctul 8, știm să facem show, precum se menționa anterior   Varsă flăcări pe nări , sângele ei are proprietăți miraculoase

10.  Privim lumea în termeni reali, și dăm valori infinite iubirii și încrederii.Cam suferim din acestă cauză, dar și învățăm mai multe așa.
Sunt 10, ar fi și mai multe.Cine mai știe să mai spună. Și da, Yeah, Baby, I am a bitch if you want, dont even know how proud I am being so.

Post Scriptum: Dacă sunt acuzată de feminism, știți unde mă doare. ;)

Wednesday, October 22, 2014

Textual description of firstImageUrl

Atitudine.

        




      Mi s-a întâmplat să merg la un interviu de angajare pe un post din ăla mai accesibil pentru studenți. Am stat la coadă să intru la interviu, dar mi-a plăcut să stau în coadă, pe canapea aștepta un bărbat, era îmbrăcat în niște pantaloni militari, ghete militare, un tricou de un albastru spălacit și un chipiu prăfuit cu flagul României pe el. De cum l-am văzut mi-a stat milă de el,părea să fie unul din oamenii care sunt puși într-o situație critică în viață, situații critice din alea de care se văd prin filme și la tot pasul pe străzile Bucureștiului. Pe fața lui se citea chinul și în același timp corectitudinea ce poate fi sesizată doar în ochii unui om trudit în tot sensul cuvântului.Riduri vagi de nopți nedormite, aerul lui incomod și probabil efortul cu care își înfrunta orgoliul umblând să caute peste tot de lucru și ajungând astfel în locul în care am ajuns și eu, doar că poate el avea să facă o slujbă mai complicată, una pentru un bărbat care știe să accepte cu demnitate și o slujbă mizeră pentru că e nevoit. Nevoia era cea mai de seamă certitudine care i se putea citi din tot ce făcea. Avea însă un aer calm, și asta se referă mai mult oamenilor inteligenți, poate ar fi fost el unul din ei, poate, cu o probabilitate de 80%.

       
       Și totuși era. Citea o carte în timp ce aștepta. Această imagine a făcut să se verse în sângele meu un sac de endorfine în nici măcar o secundă. Era de parcă eu contemplam un cadru pe care alții din jurul meu nu erau în stare să îl observe.Bărbatul își aștepta calm să îi vină rândul, și citea ”De la idee la bani” de Napoleon Hill.Și eu l-am văzut, poate doar eu recunoșteam grandoarea acestei imagini a unui biet individ uman strivit de viață ,dar cu speranțe senine și mari , care în ascuns de ochii lumii își croia propriul drum ,eram sigură că va reuși odată, pentru că avea ceea ce e destul unui om de succes pentru a lupta până la capăt, atitudine. Mă simțeam onorată și fericită. Am zâmbit mult timp după ce am ieșit de acolo. Am prins un moment de credință din viața unui om...


                                    ,nu m-am reținut să îi fac o poză,pentru că m-a impresionat.
                                       

Friday, September 26, 2014

Textual description of firstImageUrl

Sadness is a blessing

       

   Să ne arătăm lumii, în toată splendoarea nostră,.... nu-i doresc nimănui să aibă multe de spus,...am aversiuni de prea multă ipocrizie uneori,... sunt incurabilă de gânduri, de revolte , de patimi ,de păcate, de versuri, de lumini, de oameni, de priviri, de lună, de buze, de ochi, de vise, de tot.... sunt incurabilă, câte explozii se întâmplă în mintea celui care vrea să spună, tăcerea ne omoară. Sa tăcem.

    Vreau să fie legalizată o nouă lege, se va numi așa : ”Legea de a urâ lumea!”, și fiecare va avea dreptul să urască lumea, în secret, în mod flagrant, în parcuri în locuri publice, unde dracu o vrea și Dumnezeu a da. Dragii mei, dacă ar fi lumea mea, și ați fi voi în ea, și nu eu în lumea voastră, să știți că ați fi liberi să urâți lumea, tare cu înjurături, să vă exprimați scârba și dezgustul față de orice vă provoacă greață, și fiți siguri dragilor ca nu v-aș băga pe gât nici o îndrumare optimistică plină de rahatul parfumat al unei vieți minunate pe care voi, chipurile, nu o puteți vedea printre gândurile depresive pe care le aveți. Fiți triști dragilor, în toate sensurile acestui cuvânt, fiți veseli și sarcastici, cinici și critici, răutăcioși, melancolici, săturați de fleacuri, fiți cum vă place. La naiba cu optimismul, libertate tristeții. Hai să fim sinceri, niciodată nu v-ați dorit să vă lase în pace această lume împuțită și să nu atingă tristețea voastră sublimă? Ba da, fiecare din voi și-a dorit asta în secret. Cică aia îți spune, nu te lasă , rezistă, fii vesel, nu te gândi la rău, nu ți-ai dorit să îi spui: ”Mai taci din gură și caută-ți de treabă cu sfaturile tale, lasă-mă în pace, tristețea mea își face loc în mine, nu încerca să o omori cu veselia ta fără gust!”. Tristețea are loc în noi, dragilor.Nu suntem emo, poate un pic gotici(idee nu am cum se scrie corect cuvântul), sau orice am fi cui îi pasă, hai să mai lăsăm la o baltă toate pălăvrăgelile în plus și să ne admirăm tristețea...
   
    E atât de frumoasă, cu ochii ei palizi plini de durere , cu micile pungi gri de sub ochi, și fardurile negre ce i s-au șters de lacrimi, ca o tânără copilă rătăcită. Părul ei strâns în creștet atârna haotic în toate părțile , mâinile sale fragile sunt reci și aspre din lipsa soarelui. Poartă o rochie de noapte boțită, umerii îi sunt dezgoliți , privirea îi este tembelă și fixată în vid, nimic nu o atinge, nimic, e ea, își aparține doar sie însuși, și doar o lacrimă inertă pe obraz își croiește drumul în infinit,încet și grandios ca o cometă în spațiu,urmele ei rămân schițate pe obraz în timp ce ea înaintează fermă către moarte, și tot universul contemplă căderea ei.....pic, ... lacrima a căzut, acum tristețea ta își poate închide ochii. Tristețea ta e fiica disperării și a nebuniei, tristețea altora e fiica regretelor, dar este mereu ea, o parte din tine. Nu îi lăsa pe alții să o atingă cu mâinile lor murdare, nu le permite, cruță-i existența, ea nu îți cere să o iubești, poți să îi faci ce vrei, să o bați să o maltratezi să o deplângi, e ca o biată prea tânără prostituată, o copilă violată și umilită, privește-o în ochi și spune-i să fie pozitivă, spune-i să nu se gândească la trecut să traiască cu prezentul să fie veselă, spune-i, ca să poți vedea în ochii ei stingheri și indiferenți cât ești de prost spunând asta. Taci din gură, las-o să mai trăiască, admir-o în tăcere și treceți mână prin părul său, ea va închide ochii și pe urmă îți va fi dor. Îți va fi dor atunci când te vei izbi de oameni, și vei vedea cât de mizerabili sunt, atunci când vei sta la o petrecere și toți vor zbiera fericiți și beți, și tu vei zâmbi fals visând cum stai în patul rece alături de tristețea ta și îi mângâi părul în timp ce ea își dă ultima răsuflare...
      
   Nu, nu am fumat nimic, nu mă întrebați, nici nu am băut, și sunt bine, da!!! Nu mai dați atâtea întrebări, m-am săturat să vă ofer răspunsuri originale, sunt bine, mai bine de cât voi, eu îmi cunosc tristețea, am văzut-o ,am stat lângă ea strâns covrig în pat, i-am mângâiat părul, am contemplat căderea unei lacrimi, m-am aruncat în beznă și am ieșit la suprafață altfel de cât sunt, eu am existat, și voi doar vă prefaceți...

  Sunt bine, da, mai bine decât voi, mai mult de cât voi toți, mai înalt, mai liber, mai viu.



Tuesday, August 26, 2014

Textual description of firstImageUrl

Cum e să scuipi într-o groapă cu deșeuri.

  
   

    Toate se rezolvă, problemele pe ele însele și oamenii pe ei înșiși. Paradoxal, dar fiecare își ia ce i se cuvine, nici măcar nu e necesar să depui efort , groapa mereu se formează în locul din care tu ai plecat și se umple cu ceea ce oamenii au în  ei cu adevărat, dacă privind în urmă vezi o groapă cu deșeuri, fii sigur că ai plecat la timpul potrivit, altminteri tot conținutul acelei gropi avea să se revarse asupra ta odată , când nici măcar nu bănuiai, zi mulțumesc lui Dumnezeu că ești curat , nu spune nimic doar scuipă de sus în gunoiește și  pleacă.
   
    Mai pute în urma ta, putoarea se răsfrânge tot mai tare, animale vagaboande te latră de sub mormane și te râd de parcă tu ești în locul lor, dar nu e așa, apleacă-ți fața încruntată să vezi cum se vaietă în disperare nătângii, compătimește-i, e cel mai crud lucru pe care poți să îl faci. Nu-ți fie frică să îi scuipi, oricât de mult ar lătra nu pot să ajungă la tine, ei sunt în groapă , iar tu ești sus, tu ai pășit peste ea, mergi mai departe pe cărarea buruienoasă și bate poteca cu proprii tăi pași. Nu vezi drumul? El se formează sub picioarele tale. Lasă javrele să latre, în lătratul lor se aude plânsul după un loc curat de care nu au avut parte, mizeria le este lăcaș.
   
   Fii însă atent, nu dona bunătate, bunătatea e sângele tău, nu îl dona mereu necondiționat, odată te vei simți sleit de puteri din cauza unei ”donații exagerate” . Nu îi considera prieteni pe cei care  nu știu că sunt prietenii tăi, pe cei a căror patimă te-a durut odată, pe cei în care ai vrut să pui o bucată din inspirația ta dându-le voce să vorbească. Afecțiunea nu mai e la modă. Nu iubi oamenii, ei nu știu să iubească, ei nu știu să se iubească nici măcar pe sine.
   
  Există reguli nescrise, care te învață să trăiești, una din ele spune că oamenii lași se neagă cu ușurință pe sine însuși, neagă tot, în fața scumpei lor conștiințe, neagă slăbiciunile lor, neagă trecutul lor, neagă amintirile lor, neagă relația cu tine, neagă respectul, politețea și își proslăvesc egoul. Bate-le din palme ca în filmele americane, sacadat și rar la început, apoi mai cu entuziasm și strigă-le
 ” Bravo!„ cu zâmbetul pe față, apoi pleacă în tăcere, consemnând cu un mesaj incoerent plecarea ta definitivă. Nu încălzi șerpi la pieptul tău, fii realist.
     
    Fii ferm în deciziile tale, nu te lăsa purtat de valul compasiunii, nimeni nu îți va înmâna medalii pentru bunatatea ta. Fiecare își închipuie că este sincer și îți vrea bine, și niciodată acel fiecare nu își va recunoaște ipocrizia când te va răni. Oamenii îți urează fericire, dar asta nu înseamnă că se oferă cumva să contribuie la realizarea ei. Se întâmplă să vezi în unii mai mult de cât ei sunt cu adevărat, se întâmplă, resemnează-te cu ideea că e o iluzie, niciodată nu poți fi sigur de nimic, nu îți băga valorile în bănci nesigure, nu vei primi procente, odată cu inflația vei ajunge prin judecăți încercând să îți scoți investițiile, gândește în avans, păstrează-ți valorile în tine, e cea mai bună investiție pe care poți să o faci.
     
    Acum că am ajuns la sfârșitul acestei foi A4, pot recunoaște cu rușine cât de greu mi-a fost să scot cuvintele din mine, mi se întâmplă uneori când problema e acută și e a mea. Contractul e desființat, mă semnez sub fiecare cuvânt scris, mai bine acum, de cât să mă trezesc odată cu un cuțit în spate.

Oameni de neînlocuit nu există, un om în plus, un om în minus... Eu vreau să fiu un om în minus. Goodbye my crazy friend, goodbye...

Friday, August 22, 2014

Textual description of firstImageUrl

20-Al doilea prag.



      Am ajuns și aici, salutări tuturor de pe treapta a doua. Prima imagine care îmi vine în minte spunând asta sunt un cârd de rățuște care încearcă să urce o scară și una câte una reușesc să o facă. Așa suntem și noi, cei de 20 de ani, mă simt acum una dintre voi,mi-am făcut vânt și am reușit să ating această ”înălțime”, cam cu întârziere, dar știți voi, cineva trebuie să ramână la urmă.
     E o cifră seminificativă, undeva în interiorul meu îmi dau seama că e mult mai semnificativă de cât 18. Și totuși, o primesc cu  mai puțin entuziasm , asumându-mi un aer de om matur. Nu știu dacă ați făcut-o și voi, dar cred că acum e cazul să ridicăm o sprinceană și să  ne închipui pentru câteva secunde că avem o importanță mai mare de cât am avut-o până acum. Această amorțeală nu durează mult, revii imediat în conștiința unui tânăr plin de veselie, sarcasm, emancipare și dorință de cunoaștere! Da ,da, acea dorință pe care nu o putem exprima , acea dorință care e ascunsă în fiecare din noi, cei de pe pragul II. Ea ne umple mințile, sufletele, ea suntem noi.
   E simplu, să privești trecătorii în stradă, în parcuri, în locuri diferite și să remarci cu ușurință similitudinea dintre ei. Asemănarea celor de pe al II prag e certă, sunt plini de la 90% în sus de vise și nerăbdare spre acțiune, în ochii fiecăruia poate fi citit :” Acum e momentul!” Dacă ai trecut de acest prag, nu ai ajuns, sau nu îți ajung gânduri să visezi, privește în ochii unei eventuale rățuște care a reușit să urce treapta, privește atent și inspiră-te! Cu un potențial de vise de la 90% în sus sunt foarte contagioși, sunt chiar periculoși pentru o societate stabilă, căci ei sunt revoluționarii!
    Cum mă simt? Kind of : ” Yeah, 20 years, I am getting old, but motherfucker this is the moment! This is it! It is a lot I wanna do! It is a lot I haven”t done , this is the time of my life, baby! Carpe diem , my friends, Carpe Diem to all of you!!! I love you all, thank you for supporting me! Thank God, thank parents, than you friends!...”
     Așa mă simt, exact ca la înmânarea Oscarului pentru cel mai bun rol de ”crazy youth”. Merci, merci, aplauzele sunt de prisos. :D.
   Sunt momente în viață în care nu ai nevoie de prea multe argumente ca să te manifești, și acesta e unul din acele momente. Când ai 20 de ani, nu e nevoie să ai ceva după suflet, să îți dezbați dreptul de a fi admirat și dorit, respectat, nu ai nevoie de prea mulți bani , nu ai nevoie de prea mult praf în ochi, chiar dacă sunt mulți cei de 20 de ani care îl împrăștie. Ei nu știu, scumpii de ei, că sunt aleșii, cei de pe treapta a II, ei nu știu , prostuții de ei că statutul lor vorbește de la sine! Doamne, ai 20 de ani! Cu asta tot e spus! Fac și eu ca în filmul ăla , Movie 43, când antrenorul le explica unor basketballiști negri de ce ei sunt mai buni de cât o echipă de albi.
” -You will win!”
”- Why , coach?”
 ” -Because you are black!”
 „-Oh, coach wanted to tell us we are more committed as a team.”
”-Shut up! I just wanted to tell you are black,they are white, that is all! Your dicks are longer than their arms, you better throw the ball with your dicks!”
(Și o imagine ca să mă înțelegeți mai bine)
   Așa dar, băieți și fete de 20 de ani, sunteți admirabili. Nu bre , nu pentru că vă dați aere și umblați cu poante, nu bre! Nu o mai faceți! Pentru că aveți 20!!! Ești tânăr , ești în miezul tuturor trăsăturilor tale umane și capacităților pe care le poți dezvolta cu viteza luminii, ești liber ca o pasăre beată care se învârte în cercuri nebună ,lovindu-se de toți copacii și totuși râmânînd mulțumită de libertatea care o are! Ești ignorant, da ești, mândrește-te cu asta, mândrește-te că nu îți tremură curul pentru orice fleac ca la o babă de 90 de ani care numără de câte ori a fost să facă pipi.Mândrește-te că poți dormi pe jos după o  petrecere devastatoare , nu că îți place, dar că așa ai zis tu, na! Voi sunteți cei de 20 de ani , toți vă admiră tinerețea și fervoarea, de asta sunteți admirabili!...
   Și acum o doză de aplauze nu ar strica :D...
Ce a mai rămas să scriu, poate doar să postez ”Ca la 20 de ani” de Voltaj, dar asta nu am de gând să o fac, că e prea uzată poanta. Vă puteți imagina ce înseamnă să scrii un cântec despre o vârstă anumită? Exact, împuști mai mulți iepuri deodată, pentru că fiecare omagiat de ziua lui va asculta piesa ta ! Așa măcar nimeni nu te uită, bună strategie nu? Nu știu dacă s-au scris cântece despre 30 de ani, sau 25, dar încerc să îmi imaginez cum ar suna asta.
„ Ca la 25 de ani, muncesc ca calul să am bani, și de lucru nu găsesc , trag în plug să mă hrănesc, și mă uit cum toți în jur , se mărită/însoară , dar eu nu”
Sau
”Și ca la 30 ce-i am , am primit ce căutam, am de toate și nimic , căci ma plictisesc un pic, nu mai fac ce mai făceam, căci deja copii eu am” :D
  Cu această postare în still ”stand up”, țin să încununez frumoasa vârstă pe care o împlinesc astăzi, și mă adresez în acest mod tuturor prietenilor mei care deja au împlinit, sau sunt pe aproape de a împlini 20, my friends, dacă în clipa când ați împlinit 20 de ani sau veți împlini, ați realizat sau veți realiza întreaga greutate a poverii maturității , dacă ați devenit sau veți deveni mai maturi și disciplinați de cât erați , dacă ați înțeles cât de important este să fii responsabil, atunci puteți fi siguri că v-ați băgat pe de-a întregul piciorul în spiritul acestei vârste și ați născocit niște standarte potrivite unor moșnegei, pentru următorul an din viața voastră care ar fi putut fi unul din cele mai distractive, uimitoare și vesele părți ale scurtei voastre vieți omenești dacă nu era să fiți voi atât de ipocriți și conștiincioși față de draga voastră profesoară, viață. Dar să știți un lucru, viața nu e dirigintă, nu, viața poate e profesoara de matematică , cea cu ocarele și indulgențele prorii caracterului său, e profesoara de fizică , cu glumele și înțelepciunile sale, e profesoara de engleză, cu ignoranța și în același timp fixarea sa excesivă pe morală, e profesoara de biologie, cu tendința ei de a oferi totul de-a gata, numai să întinzi mâna, numai să vrei.Sunt multe în una , dar nu e numai una singură, viața e prea diversă ca să vă inventați reguli pentru o unică aparență pe care o manifestă,ele sunt enorm de multe, și sunt doar aparențe...
    Lecția mea, a luat sfârșit. Acest articol nu l-am scris pentru mine, l-am scris pentru voi, cei cu care suntem în aceeași barcă. Ridică pânzele ,frate,marea te așteaptă, vântul e de partea ta...


Post Scriptum : per mia madre che non capisce l'Inglese – Hi Mom! :P

Monday, August 18, 2014

Textual description of firstImageUrl

Avem nevoie!

   

    Avem nevoie de multe lucruri, multe din ele sunt materiale și acestea totuși sunt mai ușor de câștigat de cât lucrurile spirituale pe care le căutăm. Problema stă așa pentru că noi știm mai degrabă ce lucruri materiale ne dorim și mai puțin ce lucruri spirituale ne lipsesc. Dacă vrei să trăiești bine ai nevoie de bani și atâta tot, în timp ce te integrezi în societate, în timp ce evoluiezi începi să înțelegi tot mai bine care e cea mai bună cale pentru a-i câștiga, și îi câștigi. The end. Fine. Dar oare Happy End? O știi numai tu.
   
   Cât de des omenirea ajunge în impas. Depresia e cea mai frecventă boală din lume, e și cea mai actuală și așa va fi până când oamenii vor învăța să se ignore complet, căci a se cunoaște deplin pe ei înșiși nu vor reuși niciodată, sunt absolut sigură că viitorul ne așteaptă cu o apocalipsă asemănătoarea filmului ”Equilibrium”, cine nu l-a privit e dator să îl privească, nu că am spus-o eu, dar așa pentru o nouă viziune despre lume.
   
   Atunci când nu ne lipsesc bani și totuși ducem lipsă de ceva , e grav. În acel moment ar fi o revelație ideală să îți dai seama de cât de multă forță, abilități, timp și sacrificii ai oferit pentru o cauză greșită precum sunt banii. În acel moment ar fi  nemaipomenit să înțelegi câtă minte încă nu îți ajunge pentru a umple golul din tine, să simți cu al șaselea simț de neghiob ceea ce unii oameni au simțit cu mult timp înaintea ta și au început să își trăiască viețile în alt mod, nu cel corect, nu, doar în modul lor.
   
    Dar asta nu se întâmplă prea des, nu fiecare unchi Scrooge are îngerul său care să îl trezească în noaptea de crăciun și să îi arate adevăratul sens al vieții. De obicei oamenii reacționează așa: ” Nu sunt mulțumit de viața mea chiar dacă am de toate,... ce să fac,... (pauză pentru gândire),...cred că sunt prea obosit, e o criză de nervi, mă mai odihnesc și continui să mă bat cu capul de același perete, ale aceleiași cuști ,până  voi ajunge să mă bat cu capul de peretele sicriului.” Amuzant, foarte amuzant.
   
   Oamenii nu știu ce vor pentru că nu știu cine sunt cu adevărat, dacă vrei să cunoști ceva, să înțelegi ceva, să capeți ceva, să creezi ceva, începe cu tine. Cunoaște-te pe tine,  înțelege-te pe tine, recapătă-te pe tine, ( ”recapătă-te...sună neobișnuit, pentru că e uzat foarte rar, cred), crează-te pe tine. Asta e, și noi alegem mereu altceva, ascultăm mereu părerea cuiva despre cum ar trebui să fim ca să avem succes și apoi începem să ne frângem aripile, să ne golim mințile, să ne stăpânim emoțiile, să ne punem cătușile și să închidem cu zgomot ușa celulei după noi, după care să ne tolănim pe spate în patul putred al închisorii în care ne-am băgat , și să oftăm : ” Ce bine e acasă!” 
  
    No place is better than home! Aha, pe dracu! Casa noastră e Terra, oameni buni! Vă știți voi oare casele? Nu ,mă, casa ta nu e apartamentul tău împuțit de la etajul patru cu 2 odăi și cu un balcon plin de mucegai, nu! Nu e casa ta la sol în care ai băgat o grămada de-a bani și sacrificii să o construiești, ca să fie mai arătoasă și mai mare ca a vecinului. Omule, casa ta e Terra, gândește-te la cât e de mare casa ta ca să îți poți da seama că locul ăla bătătorit de pământ pe care îți petreci toată viața s-ar asemăna cu un veceu, dacă ar fi să echivalăm Pământul cu o locuință umană. Da, țara ta, orașul tău, casa ta, grădina ta, e un veceu din care tu nu vrei să ieși nici în ruptul capului că te-ai apucat să citești jurnale stând pe budă și îți pare atâtde relaxant și captivat, pun pariu că în acel moment chiar te simți semnificativ,pe când tu nu faci nimic de cât să te caci. Nu vreau să par nepatriotică, dar în ansmblu asta e, cetățeni ai universului cu pașapoarte de hârtie , casele voastre în care vă petreceți toată viața fără dorința de a evada , sunt niște veceuri pline de rahatul cu care le umpleți ani și ani. Întrebarea e , ați fost vreodată în sufrageria Terrei să vedeți cum e? Ați stat să gătiți bucate delicioase la bucătăria Terrei? Ați admirat tablourile de pe toți pereții? Și mai ales, v-ați urcat în pod să vedeți luna prin fereastra mansardei? Nu, veceul vostru e prea important.
    
   De ce avem nevoie?Cică avem mereu nevoie de multe, pe când ne-am putea îndestula cu puțin pentru a câștiga ceva mai de preț de cât banii, și asta ne este libertatea. So, așa dar, Run Forest, Run...
   
   
Da, avem nevoie de oameni, îi căutăm mereu pe cei asemeni nouă, e logic.Sigur? Ce logică e asta? Feminină? (Să vedeți că am făcut două în una, am insultat-o și i-am făcut un compliment că am scris-o cu literă mare :D) Chiar, ce logică e asta să cauți pe cineva la care uitându-te să înțelegi cât de mizerabil ești tu, făcând mereu aceleași chestii, ce nou poți învăța de la o persoană cu care ai aceleași interese? Ce puteți face voi nou de cât să faceți mereu ce ați făcut, sa priviți filme, ori să va drogați, orice! Fiecare are nevoie de cineva neordinar, de cineva care să îi arate o nouă lume, o nouă înțelegere, de cineva care să îl schimbe, căci schimbarea e evoluție. Și dacă încă nu ai întâlnit acea persoană care să te uimească și să te surprindă în profunzime, care să devină o descoperire pentru tine din simplu motiv că pare nepământeană după cum îți vorbește, zâmbește, după cum gândește, să știi că nu ai iubit niciodată. Și dacă ai fost atât de prost să o lași să treacă pe lângă tine fără să ai curajul de a lupta pentru ea, să știi că ești un ratat și toată viața ta va curge la vale ca un râu limpete și monoton. Vei ajunge la 30 plus minus ceva ani să vrei să te căsătorești, că altceva nu știi ce vrei, așa e lumea, așa ești tu, ordinea socială ia decizii pentru tine, dacă ești fricos să trăiești cu adevărat. Te vei căsători cu cineva care se include în parametri, dacă nu se include, ce mai, și așa ești disperat să te căsătorești, o vei face. Îți vei iubi copiii, căci sunt cel mai bun lucru pe care l-ai putut face pentru această lume, poate ei sunt oamenii liberi și conștienți de care nu ai auzit tu vreodată. Îți vei suporta partenerul de viață, și vei tânji în ascuns după o viață străină pe care nu o ai, căci ai fost prea prost să lupți pentru ea.


   E tot. Nu m-am putut abține, cum ar scrie pe un demotivator rusesc ” психанула” . O toană de cuvinte la 2:14 de noapte. Ce să fac dacă respir mai ușor când alții dorm, și nu mă abate din drum existența lor ordinară...

Friday, August 8, 2014

Textual description of firstImageUrl

De ce mi-e frică să citesc cărțile care îmi plac.




    Mi-e frică să citesc cărți care îmi plac, e acea frică care te macină din interior, pentru că e o dorință mascată. Pasiunea e și ea o frică, e frica celor stabili, celor cărora nu le place să piardă controlul...
  Sunt destule cărți pe care omenirea le discută, uneori le citim pentru a înțelege de ce? Le citim cu interes, le citim în metrou, în transport, acolo unde ne place mai mult să ne izolăm de prezența neplăcută a oamenilor de lângă noi, cărțile sunt mai degrabă călăuza neîmpăcaților cu viața. De asta mi-e frică să citesc cărți, nu că nu aș fi citit cărți până acum, am citit, dar nu pe cele care îmi plac în adevăratul sens al cuvântului.Asta e, nu vreau să fac parte din lista celor neâmpăcați cu viața. Știu că sună straniu, și e ridicol să îți creezi asemenea ipoteze subiective și apoi să-ți mai și formezi principii conform acestora, dar eu o fac, sunt ridicolă.

   
    Poate vă este cunoscut sentimentul ăla când deschizi o carte pe care ai vrut-o, căci ai auzit că e bună, și citind primele rânduri rămîi un pic dezamăgit în ascuns de tine însuți pentru că introducerea nu ți-a stârnit acel boom!  de pasiune la care te așteptai, și totuși continui să citești, de ce? Cineva ar crede că o faci pentru că îi oferi o a doua șansă acelei cărți să te uimească, dar nu e deloc așa, de fapt tu continui să citești pentru că nu simți niciun pericol de a-ți pierde cumpătul, creierul tău, conștiința ta știe că această informație e binevenită pentru că nu dă foc acelui rug de emoții în tine, acelui rug care poate schimba multe în modul tău de a privi, zâmbi, vorbi, înțelege viața și lumea. Atunci când continui să citești mai departe acea carte, tu , defapt, le asiguri securitate conștiinței și percepțiilor tale despre viață, așa încât ele să nu poată fi modificate sau tulburate de o singură carte.
    
   Mi-e frică să citesc cărți care îmi plac, acele cărți care îți lasă gura apă, la propriu. Acele cărți pe care le dorești în taină, ca pe o lume în care ai putea să fii alt om, dar în același timp nu vrei să le ai, pentru că transformarea înseamnă jertfe, iar ție nu îți place să le faci. Cărțile sunt scrise de oameni, oamenii sunt cei care ne schimbă.
    
    Ce se poate întâmpla defapt? Asta: din auzite, descoperi ceea ce îți place cu adevărat, o găsești, e ea, e cartea pe care ai vrea să o citești, coperta și foile îți par ideale, chiar dacă nu sunt , defapt, pentru cineva sunt doar hârțoage, pentru tine e o comoară, citești introducerea și un impuls fierbinte îți străbate corpul, de parcă ești pe cale să sari cu parașuta, o închizi, nu e locul potrivit,o pui în buzunar sau în geantă, oriunde unde știi că ar putea să mai aștepte, vii acasă, ți-e foame, și totuși mai citești câteva pagini, o închizi, știi bine că dacă o mai deschizi odată nu te vei putea rupe de ea. O pui pe poliță, alături de celelalte cărți, dar prima, e noua ta carte...
    
    Trec zile, uiți de ea, și doar atunci când râmii singur gândul că ea te așteaptă te bucură enorm, așa încât într-o zi o iai de pe raft și începi să o citești nerăbdător, nu îți dai seama de cât de repede trece timpul și cum ai reușit să  ajungi la jumătate de carte într-o singură noapte. O închizi, ți-e frică să o termini prea devreme, ți-e frică să se termine, defapt. De acum în colo ești mai puțin lacom, citești fărâme și apoi le strecori prin mintea ta, prin conștiința ta, prin visele tale, prin lumea ta, așa încât ele și tu să deveniți un întreg. Umbli ploat zile întregi, te schimbi văzând cu ochii, devii acel personaj din acea carte, uiți de tine, uiți de ce trebuie în mod normal să faci, gânduri tulburătoare te bântuie, vrei să evadezi, vrei să fugi într-o noapte pe furiș de propria ta viață și să stai neclintit în iarbă privind stelele , acolo unde oamenii nu se vor mai uita la tine prefăcându-se că te văd. Se trezesc revoluționarii în tine, e revoluție, e sânge, focul ți se urcă la cap, sângele curge mai viu în tine, acum știi altceva de cât știai până acum, acum ești altul, acum ești mai fericit...

   Trec pagini, încet cu regret ajungi la ultima pagină, o citești rar, tot mai rar până la ultimul cuvânt și apoi mai recitești odată ultima frază, ... închizi cartea și privești la cer, zâmbești. Mai trec zile în care te gândești la tot ce a fost, de parcă ai trăit tu acele clipe, mai trec zile și revii, ești tot mai prezent, ești iarăși tu, doar un pic mai trist...
   De ce mi-e frică să citesc cărți care îmi plac?...