Wednesday, May 14, 2014

Textual description of firstImageUrl

”Să-mi cânți cobzar” sau ”Ultima replică”


  Dezbateri
   Într-o dezbatere e important să nu ataci persoana, ci argumentul.

     Să simți cum vrei să lași ceva de pe tine, ceva ce îți inhibă gândirea, să simți asta și să nu poți, de parcă ai mâncat prea multă ciocolată și îți pare rău, nu pentru că are calorii, dar pentru că te-ai săturat prea curând și deja îți este  greață. Unii oameni sunt ca ciocolata, prea dulci de moment, ca mai apoi să îți lase starea confuză și neclară de greață și aproape ură.
   Mă văd și acum accentuînd un punct pe hârtie la începutul unei noi fraze, obișnuiesc să fac asta ca să îmi ocup timpul pentru a hotărî ce scriu mai departe. Oare fac asta pentru că nu am cu ce mă ocupa în timp ce gândesc sau pentru că în subconștientul meu  obișnuiesc să duc la bun sfârșit tot ce am început. Dacă ar depide tot de mine, aș fi în stare să pun un punct gras și definitiv în timp ce gândesc o nouă istorie, mai bună și mai frumoasă ca cea anterioară.
    De ce avem nevoie neapărat să le reamintim oamenilor care nu mai vor să ne știe despre existența noastră, despre părerea  noastră, să aruncăm  niște replici jalnice pline de orgoliu care în sinea lui ascunde disperare . Când ajungem  singuri, dinnou, față în făță cu noi înșine, încercăm din răsputeri să ne ascundem în argumente și motive care îndreptățesc greșelile pe care le-am făcut în trecut. E o reacție de hohot printre lacrimi. Teatrul unui singur actor...

Să-mi cânți cobzar batrân ceva
Ceva ce știi mai bine
Că vin ți-oi da și bani ți-oi
Și haina de pe mine.....

   Asta îmi vine să spun, îmi vine să dau bani, haine, orice în schimbul resemnării și acelui punct gras pe care nu reușesc să îl pun pentru că stă cineva mereu lângă mine să mă tragă de mână, e starea de frustrare pe care o resimți când cineva încearcă să îți pună bețe în roate. Mai cântă, cântă cum știi mai bine,cântă cât mai poți, cântă cât te mai pot auzi și nu văd prin tine ca printr-o fantomă ce a dispărut definitiv în timp...

   Îi compătimesc pe cei ce nu își pot suferi destoinic singurătatea. Oare ei știu cine sunt cu adevărat? Ei nu fac de cât să se ascundă în îndreptățiri și ironii îngânfate, ei nu își recunosc greșelile nici slăbiciunile , lovindu-se neîncetat cu capul de sticla ochelarilor camelon prin care conștiința lor se zbate în nopți de vară să evadeze.
  Dar vin serile de vară,... focurile la malul apei, și amintirile ce se întorc ca niște bumeranguri lansate în lung zbor. Ele mai așteaptă cu nerăbdare să te revadă, eu nu.