Dezbateri
Într-o dezbatere e important să nu ataci
persoana, ci argumentul.
Să simți
cum vrei să lași ceva de pe tine, ceva ce îți inhibă gândirea, să simți asta și
să nu poți, de parcă ai mâncat prea multă ciocolată și îți pare rău, nu pentru
că are calorii, dar pentru că te-ai săturat prea curând și deja îți este greață. Unii oameni sunt ca ciocolata, prea
dulci de moment, ca mai apoi să îți lase starea confuză și neclară de greață și
aproape ură.
Mă văd și
acum accentuînd un punct pe hârtie la începutul unei noi fraze, obișnuiesc să
fac asta ca să îmi ocup timpul pentru a hotărî ce scriu mai departe. Oare fac
asta pentru că nu am cu ce mă ocupa în timp ce gândesc sau pentru că în
subconștientul meu obișnuiesc să duc la bun
sfârșit tot ce am început. Dacă ar depide tot de mine, aș fi în stare să pun un
punct gras și definitiv în timp ce gândesc o nouă istorie, mai bună și mai
frumoasă ca cea anterioară.
De ce avem nevoie neapărat să le reamintim
oamenilor care nu mai vor să ne știe despre existența noastră, despre
părerea noastră, să aruncăm niște replici jalnice pline de orgoliu care în
sinea lui ascunde disperare . Când ajungem
singuri, dinnou, față în făță cu noi înșine, încercăm din răsputeri să
ne ascundem în argumente și motive care îndreptățesc greșelile pe care le-am
făcut în trecut. E o reacție de hohot printre lacrimi. Teatrul unui singur
actor...
Să-mi cânți cobzar batrân ceva
Ceva ce știi mai bine
Că vin ți-oi da și bani ți-oi
Și haina de pe mine.....
Ceva ce știi mai bine
Că vin ți-oi da și bani ți-oi
Și haina de pe mine.....
Asta
îmi vine să spun, îmi vine să dau bani, haine, orice în schimbul resemnării și
acelui punct gras pe care nu reușesc să îl pun pentru că stă cineva mereu lângă
mine să mă tragă de mână, e starea de frustrare pe care o resimți când cineva
încearcă să îți pună bețe în roate. Mai cântă, cântă cum știi mai bine,cântă cât
mai poți, cântă cât te mai pot auzi și nu văd prin tine ca printr-o fantomă ce
a dispărut definitiv în timp...
Îi compătimesc pe cei ce nu își pot suferi destoinic singurătatea. Oare ei știu cine sunt cu adevărat? Ei nu fac de cât să se ascundă în îndreptățiri și ironii îngânfate, ei nu își recunosc greșelile nici slăbiciunile , lovindu-se neîncetat cu capul de sticla ochelarilor camelon prin care conștiința lor se zbate în nopți de vară să evadeze.
Îi compătimesc pe cei ce nu își pot suferi destoinic singurătatea. Oare ei știu cine sunt cu adevărat? Ei nu fac de cât să se ascundă în îndreptățiri și ironii îngânfate, ei nu își recunosc greșelile nici slăbiciunile , lovindu-se neîncetat cu capul de sticla ochelarilor camelon prin care conștiința lor se zbate în nopți de vară să evadeze.
Dar vin serile de vară,... focurile la malul
apei, și amintirile ce se întorc ca niște bumeranguri lansate în lung zbor. Ele
mai așteaptă cu nerăbdare să te revadă, eu nu.