Mi-e frică să citesc cărți care îmi plac, e acea frică care te macină din interior, pentru că e o dorință mascată. Pasiunea e și ea o frică, e frica celor stabili, celor cărora nu le place să piardă controlul...
Sunt destule cărți
pe care omenirea le discută, uneori le citim pentru a înțelege de ce? Le citim cu interes, le citim în
metrou, în transport, acolo unde ne place mai mult să ne izolăm de prezența
neplăcută a oamenilor de lângă noi, cărțile sunt mai degrabă călăuza neîmpăcaților cu viața. De asta mi-e
frică să citesc cărți, nu că nu aș fi citit cărți până acum, am citit, dar nu
pe cele care îmi plac în adevăratul sens al cuvântului.Asta e, nu vreau să fac
parte din lista celor neâmpăcați cu viața. Știu că sună straniu, și e ridicol
să îți creezi asemenea ipoteze subiective și apoi să-ți mai și formezi
principii conform acestora, dar eu o fac, sunt ridicolă.
Poate vă este
cunoscut sentimentul ăla când deschizi o carte pe care ai vrut-o, căci ai auzit
că e bună, și citind primele rânduri rămîi un pic dezamăgit în ascuns de tine
însuți pentru că introducerea nu ți-a stârnit acel boom! de pasiune la care te
așteptai, și totuși continui să citești, de ce? Cineva ar crede că o faci
pentru că îi oferi o a doua șansă acelei cărți să te uimească, dar nu e deloc
așa, de fapt tu continui să citești pentru că nu simți niciun pericol de a-ți
pierde cumpătul, creierul tău, conștiința ta știe că această informație e
binevenită pentru că nu dă foc acelui rug de emoții în tine, acelui rug care
poate schimba multe în modul tău de a privi, zâmbi, vorbi, înțelege viața și
lumea. Atunci când continui să citești mai departe acea carte, tu , defapt, le
asiguri securitate conștiinței și percepțiilor tale despre viață, așa încât ele
să nu poată fi modificate sau tulburate de o singură carte.
Mi-e frică să
citesc cărți care îmi plac, acele cărți care îți lasă gura apă, la propriu.
Acele cărți pe care le dorești în taină, ca pe o lume în care ai putea să fii
alt om, dar în același timp nu vrei să le ai, pentru că transformarea înseamnă
jertfe, iar ție nu îți place să le faci. Cărțile sunt scrise de oameni, oamenii
sunt cei care ne schimbă.
Ce se poate întâmpla defapt? Asta: din
auzite, descoperi ceea ce îți place cu adevărat, o găsești, e ea, e cartea pe
care ai vrea să o citești, coperta și foile îți par ideale, chiar dacă nu sunt
, defapt, pentru cineva sunt doar hârțoage, pentru tine e o comoară, citești
introducerea și un impuls fierbinte îți străbate corpul, de parcă ești pe cale
să sari cu parașuta, o închizi, nu e locul potrivit,o pui în buzunar sau în
geantă, oriunde unde știi că ar putea să mai aștepte, vii acasă, ți-e foame, și
totuși mai citești câteva pagini, o închizi, știi bine că dacă o mai deschizi
odată nu te vei putea rupe de ea. O pui pe poliță, alături de celelalte cărți,
dar prima, e noua ta carte...
Trec zile, uiți de
ea, și doar atunci când râmii singur gândul că ea te așteaptă te bucură enorm,
așa încât într-o zi o iai de pe raft și începi să o citești nerăbdător, nu îți
dai seama de cât de repede trece timpul și cum ai reușit să ajungi la jumătate de carte într-o singură
noapte. O închizi, ți-e frică să o termini prea devreme, ți-e frică să se
termine, defapt. De acum în colo ești mai puțin lacom, citești fărâme și apoi
le strecori prin mintea ta, prin conștiința ta, prin visele tale, prin lumea
ta, așa încât ele și tu să deveniți un întreg. Umbli ploat zile întregi, te
schimbi văzând cu ochii, devii acel personaj din acea carte, uiți de tine, uiți
de ce trebuie în mod normal să faci,
gânduri tulburătoare te bântuie, vrei să evadezi, vrei să fugi într-o noapte pe
furiș de propria ta viață și să stai neclintit în iarbă privind stelele , acolo
unde oamenii nu se vor mai uita la tine prefăcându-se că te văd. Se trezesc
revoluționarii în tine, e revoluție, e sânge, focul ți se urcă la cap, sângele
curge mai viu în tine, acum știi altceva de cât știai până acum, acum ești
altul, acum ești mai fericit...
Trec pagini, încet cu regret ajungi la ultima pagină, o
citești rar, tot mai rar până la ultimul cuvânt și apoi mai recitești odată
ultima frază, ... închizi cartea și privești la cer, zâmbești. Mai trec zile în
care te gândești la tot ce a fost, de parcă ai trăit tu acele clipe, mai trec
zile și revii, ești tot mai prezent, ești iarăși tu, doar un pic mai trist...
De ce mi-e frică să
citesc cărți care îmi plac?...
No comments:
Post a Comment