Wednesday, July 6, 2016

Textual description of firstImageUrl

Treaba a devenit serioasă





Treaba a devenit serioasă. Mai ieri totul părea o glumă, ca și cum ai ieși afară în curte să joci cărți cu prietenii tăi și te-ai trezi undeva la un capăt de lume întrebându-te dacă nu visezi. Cel mai amuzant e că atunci când erați toți în curte nimeni nu știa cât curaj are, nimeni nu își imagina că cei mai mulți dintre așa zișii lideri din gloata aia de copii vor ajunge niște maturi resemnați pe undeva și amărâți de toată lipsa lor de hotărâre să ardă niște poduri și să plece în lume. Atunci ei credeau că știu ce fac, iar tu erai un visător care filosofa pe teme neînțelese de ei. Ei știau cum va decurge viața lor și încercau să aleagă orice opțiune profitabilă condiței lor actuale, o poziție care să îi avantajeze în grup, o prietenie cu cineva care primește lunar ciocolate și bani de la părinții plecați la muncă în Moscova, alăturarea unui cerc de tineri populari și influenți din orașul ăla mic și aproape gol. Acolo toți se cunoșteau cu toți, iar vara se adunau bisericuțe în centru lângă primărie și goleau câte 3 pungi de semințe pe băncile alea renovate, cică. Mai era vreo unul care își lăsa mașina parcată alături cu ușile deschise și muzica dată la maxim, ca să audă toți că el este acolo și aia e mașina lui, poate, sau poate i-o fi dat-o tatsu ori vreun prieten a cărui mamă e plecată peste hotare și ea, trimițându-i bani regulat ca el să îi spargă prin baruri, pe fete, prieteni și note de trecere la ASEM. Pe câți dintre ei i-ai cunoscut ca să vezi cum generația lor cu poze ”originale” de pe site-uri-le de socializare s-a transformat treptat într-o adunătură de bărbați slabi de fire și femei ușuratice, scriind în termeni mai mult sau mai puțin etici. ( i-aș numi curve și ratați, dar textul asta nu are loc pentru vulgaritate)
  
Iar tu niciodată nu ai știut cum va decurge viața ta, tot ce îți doreai e să faci ceva. Nu, nu să faci ceva cu viața ta, dar să faci ceva în viața ta. Păi nu e greu de înțeles, cu viața ta poți face orice dacă nu știi ce îți dorești cu adevărat, poți să stai cu părinții tăi până la 30 de ani în orășelul tău de baștină încălzit de duhoarea prietenilor tăi de pahar cu care vă cunoașteți din copilărie sau poate nu vă cunoașteți deloc, doar îi dați cu paharul de mici pe la petreceri, ”pe baluri”, și vă pare că sunteți frați pe vecie. Ori poți pleca în lume, asumându-ți riscuri și planuri din cele mai puțin realizabile din punctul de vedere al majorității. Poți suferi eșecuri și crize emoționale care să te întoarcă pe dos și să scuture din tine toate rămășițele de ură și neîncredere pe care le strângeai atât de disperat la pieptul tău, crezând ca ele sunt tot ce ai în viața asta. Tu nu ai știut ce vrei să faci cu viața ta, tot ce știai e că vrei să faci ceva în ea. Ceva este încă nedefinit și abstract, dar poate fi adunat ca un puzzle din muzica pe care o asculți, cărțile pe care le citești, oamenii pe care îi întâlnești, locurile pe care le vezi, ideile pe care le împărtășești, visele pe care le ai și toate lucrurile pe care le iubești cu adevărat. Ceva este produsul iubirii tale de viață și înțelepciunii pe care ai picurat-o constant în cupa dezamagirilor tale. Ceva este important.
  
Și până la urmă, există doar două consecințe pentru acțiunile tale, succes sau insucces. În ambele situații eroul principal ești tu. E timpul să realizezi că treaba a devenit serioasă, în loc să îți pierzi timpul întrebând iar și iar dacă viața ți se întâmplă chiar ție, ar fi bine să apleci capul și să lupți, nu mai există drum de întoarcere, zarurile au fost aruncate. Ușile se deschid pe rând și tu treci prin ele fără să întrebi. Iar dacă una dintre ele este blocată - o spargi, căci nu degeaba ți se bloca ușa apartamentului de atâtea ori cât erai acasa, măcar atâta să fi învățat în viața asta, cum să spargi  o ușă.

Cum ar fi să îți trăiești viața corect nu știe nimeni, mai mult decât atât, ei nu știu cine ești și de unde vii. Ei nu au stat cu tine în momentele în care nu erai în stare nici măcar să îți miști mâna sub toată greutatea minții tale. Dar un lucru este cert pentru toți oamenii care cred cu patimă în ceva, într-o formă a pasiunii lor încă neînchipuită dar totuși prezentă în ochii lor negri și entuziasmați, mâinile lor delicate și artistice, vocea lor calmă dar hotărâtă, mișcările lor conștiente de intenții subtile și ingenioase prin care ei înceracă să își exprime curiozitatea și dorul față de această lume și acești oameni care fac parte din viețile lor. Cert e că ei au ceva ce alții nu au, ceva pe care îl poartă în palme de-a lungul timpului pentru a i-l arăta cuiva, ca o mică pietricică deosebită pentru ei, cu mii de cristale de nisip colectate de pe fundul mării. Acești oameni  sunt apărătorii unor valori care le arată calea spre fericirea lor, ei au un scop în viață de a dărui mai mult decât de a căpăta, și asta îi face invincibili.
    
Casta visătorilor, așa se va numi  societatea  secretă de ochii lumii în care fiecare al doilea matur în devenire își va mărturisi  dorințele ascunse în fața publicului vast de visători din întreaga lume, sau poate, doar unui public restrâns de elită. Și ficare ar spune câte ceva intim când îi va veni rândul să vorbească, de exemplu: ” Bună, mă numesc Luminița și vreau să vandalizez camera mea de cămin în care stau acum și să fug cu circul pe lume, ori cu teatrul, mai degraba cu o trupă rock ca în filmul Almost Famous.” Casta visătorilor sau ”Cercul poeților dispăruți” cu Robin Williams, așa sau altfel e un fel de utopie pentru leneși, pentru cei care nu au curaj să își arate pietricelele lumii și să recunoască puterea pe care o au în a schimba ceva. A dreamer without a plan is just a dreamer.
   
De aici în colo, renunț la casta visătorilor pentru orice etapă a vieții mele în care mă aflu. Ader de bună voie realității și jur solem să înaintez cu pași mici ori mari către tot ce reprezintă ceva pentru mine. Iar ție, dragul meu, îți recomand să faci același lucru, oricât de greu ar fi el.