Bună, sunt iarăși eu. Poate m-ați văzut și înainte, dacă nu , să facem cunoștință
Cine sunt? Mai
nimeni, un om care vorbește. Dacă mă aude cineva, hei! ia uitați-vă aici, ...,da ,da..
Jos
Jos
Mai
jos
Cam pe aici...
Mai la început de frază
Pe
mijloc stau cu ochii aplecați, mă
intimidează poziția...
M-ați găsit?...Nu?.. Eram foarte
aproape, chiar aici,... între rânduri...
Nu îmi ies din minți, stați fără grijă.
Da, e straniu. Tu,cel care citești, da tu, nu te încrunta, nu zâmbi, nu te uita
într-un ochi la mine, te văd foarte bine, ți-am mai zis, sunt aici, ...între
rânduri.
Acum nu mă înțelegeți, știu, în
schimb mă urmăriți. Această foaie interactivă se umple treptat de conținut. Mai
apoi va căpăta și un parfum de mesaj ce va pluti superficial peste cuvinte, așa
încât să îl simțiți venind din depărtare, suav și delicat, așternându-se
ca eșarfa unei tinere franțuzoaice ,
transparentă și lunecoasă , peste întinderea mată a cuvintelor încă
nerostite,...sau poate ca un spray pulverizat în aer particulele căruia cad pe
rând.” Agită și pulverizează”, scrie în instrucțiuni, eu aș mai adăuga, ”treci
rapid pe sub particulele suspendate în aer”, e amuzant să simți cum cad pe rând
peste tine. Va fi amuzant, urmează-mă!
Dar văd că nu ești doar tu, ai mai adus pe
cineva, să mergem cu toții. Toți sunt bineveniți.
Sunteți gata?! Atunci începem.
***
Vreau să creăm o lume. Ea există
deja, tu doar ar trebui să o descoperi. Nu te rog să închizi ochii, nu suntem
la o lecție de meditație, și dacă i-ai închide, cum ai mai citi, nu sunt chiar
atât de ingrată să îți spun să faci asta, nici măcar nu vreau să te bag în trans sau chestii stupide de
genul, nu mă cred mare guru.Da e exact ceea ce crezi că este, o aiureală.Dar
dacă ai ajuns aici, atunci e clar că îți plac aiurelile.
Vreau să îți imaginezi zona ta de
confort, locul în care nu te atinge nimic, acolo unde te gândești la alte
lucruri decât cele obișnuite, să fie această zonă patul tău, un loc pe
acoperișul unui bloc sau un local din centrul orașului, un parc sau orice alt
spațiu, acum ești acolo. (O fac pe psihologul nițel)
Ești acolo, hai că știu că ai ajuns, nu te mai ascunde, ți-am spus, te
văd...sunt printre rânduri, îți mai aduci aminte?
Acum privește-ți palmele, nu știu cum arată palmele tale, ale mele sunt curate, ca această foaie pe
care scriu, da, exact, eu sunt asta. Să știi că aceste palme sunt vâslele cu
care îți vei ghida corabia spre apus.( a fost un fel de simbol , oameni buni,
palmele vor fi uneltele cu care vă veți călăuzi viețile până când veți muri).De
ce palmele? Cine mă întreabă să îmi spună de ce nu? Palmele sunt cărțile
noastre, pe ele ne scriem destinele , cu ele atingem lumea din jur și ne lăsăm influența
dorințelor noastre ca o urmă invizibilă care lucrează pentru noi și ne crioiește
cale înainte. Palmele sunt cărțile noastre pe care nu vrem să le dăm pe față,
le ascundem mereu în buzunare ca lumea din jurul nostru să nu își poată da
seama ce am făcut până acum, și ce vrem să facem. Le ascundem de frică să nu
fim dați în vileag, nu le arătăm nimănui, și nici nu ne uităm la ele des. Tot
ce facem e, să le ascundem. Cei ce au palmele murdare de sânge nu mai sunt în
stare să lase urme curate în urma lor.Iar cei ce au palmele trudite și murdare
de țărnă se rușinează să le arate, ca să nu descopere iar și iar bolovanul
greutăților cu care i-a strivit viața.
Și uneori ne atingem palmele unii de alții, și ne privim în ochi.
Palmele noastre se ating, la fel și destinele. Lumile noastre intră în contact
și noi ,ca doi extratereștri izolați de ani lumină, începem să transmitem
impulsuri mai dese și mai puternice unii
altora. Palmele noastre se ating, fericirile circulă prin vârful degetelor. Așa
începem să creăm împreună.Și dacă în lumea ta ploua mereu cu sare, vremea se
poate schimba, căci vin cicloane de vânt primăvăratic din altă lume, și vine căldura nopților de vară
din lumea celui ce trăia în deșert. Atunci când palma ta l-a atins, în lumea lui
a început să plouă, și s-a făcut vară din
deșert.Iar la granița dintre voi e primăvară, aici, chiar aici la
granița dintre voi totul renaște , când granița dispare, nimic nu mai renaște.
Privește-ți palmele, sunt albe nu-i așa? Acum e iarnă.
Ascultă cum cad fulgii,e liniște,
e liniște în toate durerile tale. Și oamenii la care te gândești acum îți par
niște pereți de care te-ai bătut cu capul odată. De cineva te izbeai în întuneric, de alții te băteai înadins. Ei
și-au făcut uși și le-au pus lăcăți ca să poată trece spre tine de câte ori vor
ei, nu de câte ori vrei tu.Ei au creat regulile lor, ei și-au stârpit lumile de
vise și au început să trăiască din rutină... La tine e iarnă, acolo unde stai
tu acum și mă privești printre rânduri. Pe patul tău cad fulgi, pe acoperișul tău unde iubeai să stai
singur , cad fulgi, prin ferestrele de sticlă ale localului tău preferat vezi
cum ninge în timp ce tu îți bei ciocolata caldă. Ascultă cum ninge peste tot ce
era odată important. Acolo unde s-au dus bătălii nu mai e sânge, e doar zăpadă.
Auzi cum ninge? Acum tot ce
e rece e frumos.
No comments:
Post a Comment