Wednesday, December 24, 2014

Textual description of firstImageUrl

Privind în ochii zilei de azi

   

   Vin zile. Iar și iar. Zile pe care nu le privim în ochi,concentrându-ne ochii spre  alte scopuri, spre acele ceasului de mână care ne inspiră doar comoditatea și satisfacția creată de un accesoriu,spre lista nescrisă de treburi pe care suntem obligați să le facem, spre lucrurile din vitrinele magazinelor care visăm să ne aparțină, spre oamenii care ne aruncă provocări de a-i cuceri. Zilele noastre în care supraviețuim, trăim monoton, ne distrăm spre a spune că iubim viața,lucrăm cu consecvență asupra unor planuri punând cărămizi la baza realizării lor. Facem multe lucruri, dar niciodată nu privim zilele în ochi.
   
     Cum e să privești în ochii unei zile? E grandios.
  
    Întâi de toate faci un pas spre a recunoaște că e o zi în care tu trăiești, e o zi din propriul tău univers, e o zi din tine.Odată ce ai făcut acest pas totul devine mai limpede. Mai limpede devine doar adevărul că te infioară groaza de a privi în ochii ei, în ochii tăi. Căci ziua în care exiști acum, ești tu însuți, tu ești peste tot, doar tu și frica de a privi în tine însuți.

    E mișcare peste tot, e muzică sunt înjurături, e rutina care te distrage. Și corpul tău se supune regulilor aberante dictate de condiția ta prezentă. Și tu te miști involuntar către ceea ce crezi că e important, ca un sclav a cărui mâni și picioare sunt înlănțuite de datoria oarbă a zilei în care ești, crezând prostește că tu ești cel care ia deciziile.

    Privește dacă ai ochi să vezi o coadă de oameni ”fericiți” în urma ta, care cred și ei în puterea de a lua decizii și a-și alege destinul.Îi vezi, sunteți prinși în același lanț, depindeți unii de alții ca piesele unui domino. Dăcă ai fost în stare să vezi asta, te felicit, ai devenit mai conștient cu o clipă din ziua pe care o trăiești. Dacă ai avut curajul să zornăi din lanțul în care ești prins ca să auzi că el există, ai noroc, acum știi că poți să evadezi. Cine știe, poate cineva din spatele sau din fața ta a auzit acest sunet nesuferit și s-a trezit și el.Unul , doi, sau cât de mulți ați fi cei izbiți de o asemenea revelație, un lucru e cert, nu puteți face nimic, sunteți neputincioși căci asta e realitatea, asta e societatea.
  
    Sunt clipe de revelație în care mulți se cred stăpânii universului, atunci când pun întrebări pe care nu și le-au mai pus și află răspunsuri pe care nu le-au mai aflat. O clipă dintr-o zi e o clipă, sunt foarte multe clipe asemănătoare în zilele noastre, de care noi nu suntem conștienți. Să credem naivi, atunci, că am fi în stare de a cuprinde universul într-o clipă.
  
   Cei care privesc doar înainte mai întorc capurile în părți din greșeală sau chiar intenționat și descoperă alte cozi, alte lanțuri paralele, dar tot lanțuri.Și în acel moment veritabil când îți apleci privirea către omul de lângă tine îți poți da seama doar de o chestie, că nu ești tu cel care l-ai ales să stea aici, acolo, în dreapta sau în stânga ta, dar aproape de tine. El e doar o verigă din alt lanț paralel cu lanțul tău. E cel care stă în locul care i-a fost dat să îl ocupe, acolo pe linia ta actuală. Tu nu l-ai ales, naivule, societatea în care trăiești l-a ales pentru tine. Și ca să te convingi de asta uite pe oblic, privește la cel care stă în spatele ”alesului/alesei” tale și pune-ți întrebarea:” Ar putea acest om ,inferior ție în momentul de față, să stea pe aceeași linie cu tine?„ , da, probabil ar putea, în două cazuri:
1. Toată organizarea socială s-ar duce dracului și coada paralelă cozii tale se va mișca simultan cu toate verigile sale pentru ca această verigă să ajungă în dreptul tău.( ce este practic imposibil). 

2.Tu vei accepta să stai în loc și să aștepți această probabilitate, constrâns de cel care te împinge din urmă și de cel care te mână din față până când vei ceda în fața presiunii distrugătoare a mulțimii.

    Asta e, dragul meu captiv, viața are regulile sale, defapt nu viața, dar societatea...
     
  Dar oamenii sunt lași, oamenii se complac în ceea ce sunt, de cele mai multe ori. Puțini își doresc alte lucruri decât cele pe care i le poate oferi viața socială. Fericirea noastră nu e fericire, fericirea noastră devine comoditate în timp ce evoluăm în cadrul acestei lumi improvizate. Comozi în tot ce facem noi ne golim de sine însuși, pierdem întrebările și neclaritățile care vor să ne salveze, pierdem neliniștea din interiorul nostru care adie a libertate .
   
   Capurile cred că sunt mai înțelepte decât inimile noastre, când ele sunt toate la fel, umplute cu același rahat pe care ni-l vinde zi de zi lumea în care trăim. Capurile  noastre nu fac decât să interpreteze în miliarde de moduri aceleași reguli, principii,limite stupide create de ordinea societății în care trăim.Și sufletele noastre se sufocă în noi,suflete și nu inimi.

  Da, Suflete, dragi indivizi născuți în era progresului!


   Privind în ochii zilei de azi, fiecare ar putea să descopere esența timpului pierdut în căutarea unor false fericiri. Cineva ar vedea frică, cineva ar vedea neputință, cineva ar vedea durere, cineva ar vedea iubire. Nu e nicio psihologie la mijloc, sunt doar spiritele noastre pe care le îngropăm înainte de timp,refuzând să le chemăm pe nume.
    
  Să spunem urei,ură. Să spunem disperării, disperare. Să spunem regretului, regret. Să spunem durerii, durere. Să le privim în ochi și să nu strâmbăm din nas. Așa e să privești în ochii
zilei de azi.
  
   

   Există etape din viața noastră când încercăm să evadăm, când sufletele noastre ne vorbesc și noi le asculăm.Când sufletele noastre fac alegeri sau iau decizii, destinele noastre se dizolvă ca niște ițe încurcate de mâna diavolului.Destinele noastre dispar din senin pentru că sufletele noastre au putere mai mare decât noi.
  
   Alegerea cea mai importantă pe care o putem face, e să decidem cu cine să împărțim eternitatea.În ciuda lumii în care trăim, în ciuda regulilor acestui colț infim de univers în care ne zidim atâtea așteptări. Fiecare e liber să creadă în eternitatea unei iubiri, căci iubirea e originea noastră. Și dincolo de tot ce numim noi viață și moarte, e ceea ce a ales sufletul nostru.
Privind în ochii zilei de azi, eu văd albastrul cerului, prin ochii mei de culoarea pământului.

      
   Tu cer și eu pământ odată vom renaște...

No comments:

Post a Comment