Bagaje

   Să ne lăsăm emoțiile în bagaje, să nu le scoatem , să nu le îmbrăcăm după o nouă călătorie, lasă-le să stea în bagaje. Ce rost mai are  să le scoți din genți dacă mâine, poimâne iar trebuie să pleci, să lași în urma ta  locul care te-a găzduit, în care te-ai simțit bine sau rău. Se întîmplă uneori să ne purtăm emoțiile noastre peste tot, alegem una , cea mai potrivită pentru un anumit sezon și o purtăm cu noi peste tot, seara ne dezbrăcăm, facem un duș , apoi o îmbrăcăm înapoi și adormim în ea.

    În sezonul iernilor întunecoase și tăcute e la modă deznădejdea și tristețea. În perioada verilor calde și lejere sunt în vogă patima și entuziasmul.La etapa promisiunilor deșarte e actuală încrederea percepută la fel de simplu și cert ca orice lege a naturii, fericirea îi este accesoriu de bază, dar ce păcat că acest accesoriu se potrivește  foarte greu stărilor pe care le îmbrăcăm. În perioada jurămintelor false, sau cum a mai fost menționată anterior, perioada promisiunilor deșarte,  noi obișnuim să ne privim în oglindă și să fim cu adevărat mulțumiți de felul în care arătăm, să ne mândrim de felul în care ne face să arătăm accesoriul nostru de bază, fericirea.

   Eu zic, să nu ne scoatem emoțiile din bagaje, să fim mai cumpătați, o îmbrăcăm pe una și o punem la loc în gentă, le schimbăm mai des dar nu  le așezăm în dulapuri , nu le punem pe umerașe , nu avem grijă de  ele în măsura în care ele să poată deveni o parte deplină din viața noastră, pentru că , fiți de acord și voi, niciodata nu putem ști cât de mult urmează să rămânem într-un anumit loc. E naiv să credem că un eventual anturaj e defapt adevărata noastră casă, când el urmează neapărat să fie schimbat, adevărata noastră casă , e nicăieri. Sunt sigură, vi s-a întîmplat și vouă să credeți că un anumit loc e casa voastră, și atunci, crezând că puteți rămâne acolo pentru totdeauna voi vă scoateți emoțiile și le așezați pe rafturi, aveți grijă de ele, le spălați, le curățați, faceți tot posibilul ca ele să nu se uzeze înainte de timp, vă îmbrăcați pe rând în ele, mai mult în voie decât în grabă și lăsați oamenii voștri apropiați să vă admire. Asta până când întorși odată după muncă descoperiți că asta de fapt nu e casa voastră , și anume din motivul că nu mai sunteți în stare să recunoașteți oamenii care trăiesc în ea, ei nu mai sunt oamenii voștri, ei nu au fost niciodată oamenii voștri, și această casă nu a fost niciodată a voastră, casele noastre adevărate sunt nicăieri. Și ce se întâmplă cu emoțiile noastre atunci? Punem pe noi în grabă dezamăgirea și frustrarea care ne stau la îndemână, ca să nu plecăm goi, iar tot ce mai rămâne boțim prin genți .

     Rutina ne scapă, ne ajută să uităm de noi înșine , să nu ne mai pese de ce simțim, ce suntem și ce poveri sentimentale ne datorăm noi, nouă înșine. La fel de adevărat e și faptul că nu e comod să cari din urma ta bagaje, mutându-le din loc în loc, cum e adevărat că o persoană cu multe bagaje stârnește curiozitatea trecătorilor impertinenți care tind cu tot dinadinsu să își bage nasul în bagaje străine, și o fac doar din simplă curiozitate, ei niciodată nu propun un nou adăpost, doar caută să afle cu orice preț ce cari tu atât de ostenit și tăcut după tine, ce secrete se ascund în bagajele tale.Tot ce pot oferi ei este o profundă uimire de tip : ”Nici că ar fi putut să îmi treacă prin cap că ai atâta suferință în gențile alea, dar e ok, acum că am aflat nu mă mai interesează , ești liber să le cari mai departe, până la următorul călător care ar fi la fel de curios să știe ce ascunzi în tine.”, sau ” Ah cât de multă sinceritate, iluzii și speranțe porți cu tine, oare cum aș putea să le folosesc în favoarea mea ? ”. Așa și în alte moduri oamenii își manifestă curiozitatea. Interpretările sunt mereu diferite, după ce oamenii îți descoperă slăbiciunile, dar foarte rar , practic niciodată oamenii  îți spun :” Orice ar fi în gențile astea grele pe care le porți, dacă nu vrei nu te impun să îmi arăți, însă nu vreau să te știu că te îmbraci pe furiș, atât de incomod ,boțind în grabă sentimente în gențile tale, vreau să îți ofer întâi de toate un adăpost, unde te-ai simți cu mult mai bine.”

   Statistica vorbește de la sine, așa că, purtați-vă emoțiile în genți, băgați-le sub paturi și uitați de ele  în rutină, atâta timp cât nu ați găsit casele voastre adevărate.