Cum să îți găsești vocea în rutină

Aceasta este o povestire scurtă și nu prea scurtă despre cum poți să îți găsești vocea în rutina socială și cum să o păstrezi de-a lungul timpului. Nimic din această povestire nu reprezintă un exemplu extrem de bun de urmat sau răspuns la ceea ce cauți și totul este absolut subiectiv. Dar cred că nimic din ceea ce a fost vreodată scris pe foi nu a vrut să ofere garanții sută la sută la cum se fac corect lucrurile, ci mai degrabă să deschidă o nouă perspectivă, la fel ca și această povestire. 

Totul începe de atunci de când credeai că vei fi cineva când vei crește mare, cineva definit cumva în capul tău prin silințele profesorilor din școală și părinților tăi poate. Dar nu este vina lor deloc, din contra, ei încercau să creadă în ceva și îți ofereau și ție ceva în care să poți crede. Era important atunci să crezi măcar în ceva, fără această încredere mintea ta de copil s-ar fi năruit sub presiunea la ce te așteapta. Era mai frumos când credeai în Moș Crăciun și în magie, lumea ta avea o altă nuanță și multe lucruri erau posibile.

Dar de atunci au început să se spulbere iluzii, tu nu ai devenit cosmonaut, în schimb ai ajuns să lupți pentru supraviețuirea intelectuală în era în care totul este pregătit pentru consumul marilor economii. Și tu, ca un mic șoricel proaspăt venit pe platoul luptei pentru cașcaval, ți-ai lăsat toate visele ascunse în sertare în pachetul de acte cu care te tot muți de la o chirie la alta, și ai început să faci bani. Da, nu ai făcut mereu ce îți place pentru bani, nu a fost așa cum ți-a zis învățătoarea ta în școală, a fost un pic mai stresant și absolut deprimant uneori. Dar ai supraviețuit, felicitări.

Ai supraviețuit, dragă șoricel, dar viața nu constă în supraviețuire. Îți mai aduci aminte cum îți spuneai că la anul suntem anul II, iar mai apoi suntem anul III și mai e puțin și absolvim iar după asta totul va deveni mai clar? Dar cu fiecare an totul devenea mai confuz, oamenii treceau prin viața ta și dispăreau în trecut. Tu te simțeai absolut devastat după o nouă dezamagire în dragoste și absolut fericit uneori când mâncai o înghețată și vedeai un apus de soare. Și te gândeai atunci cât de paradoxală este viața, stai și te chinui ca prostul să construiești relații cu alți oameni, crezând că în aceasta constă fericirea, și uiți să construiești relații cu tine însuți. Dar nu-i nimic, mai mănâncă o înghețată din când în când și privește un apus de soare ca să vezi cum totul revine la normal.

Opt ore de muncă la birou și un oraș sinistru în anotimpul rece al anului. Zâmbete false și un cerc de oameni cu care nu ai despre ce vorbi. Gânduri înainte de somn în care te întrebi și îți răspunzi la aceleași întrebări în diferite moduri, dezbați argumente, faci calcule ca dimineața să nu mai conteze nimic. Ah,  dacă ar conta tot la ce te gândești înainte de somn, cât de multe schimbări ai putea să faci în viața ta. Dar cumva, așa cum ajung toți, ajungi și tu acolo - într-o poziție socială din care nu este atât de ușor să ieși. Și atunci începi să simți pe pielea ta cum se scurge timpul și ți-e teamă că tot ce vrei să faci tu în viața ta nu se va întâmpla, că lumea ți-a arătat unde îți este locul și tu trebuie să îl accepți.

Acceptarea este doar o decizie, așa cum sunt multe alte decizii pe care le luasei involuntar la început: să te uiți la desene animate sau să te joci în curte, să îți iei un ghiozdan cu spiderman sau cu batman, să îi spui că o iubești sau nu, să alegi un profil mate-info sau umanist, să faci inginerie, business sau jurnalism, să continui acea relație sau să uiți și să mergi înainte, să faci mai mulți bani cu un job tehnic și lipsit de creativitate sau să citești mai multe cărți în timpul liber. Nu există decizii grele sau ușoare, există doar o atitudine personală față de luarea unei decizii. Adică, atunci când alegeai între batman sau spiderman putea fi la fel de serios pentru tine ca și atunci când alegeai între economie sau jurnalism, totul depinde de cât de mult te lăsai copleșit de ce se poate întâmpla. Se poate întâmpla orice, de exemplu să investești un efort considerabil într-o carieră care nu îți va aduce destulă satisfacție sau bani sau din contra, îți va aduce. Nicio decizie nu este sortită la succes sau eșec, toate deciziile depind de alte decizii pe care le vei lua mai târziu tu sau alți oameni, iar cunoscând asta ar trebui să îți scuturi de pe umăr povară emoțională pe care ți-o autoinduci și să faci o schimbare.

Ca să fi știut de la început în ce anume vrei să te schimbi, trebuia să fi făcut doar un singur lucru de pe vremea când credeai în Moș Crăciun - să înveți să gândești. Tot ce trecea prin filtrele tale nu era menit să îți ofere vreo garanție că viața ta va fi frumoasă și ușoară și tu vei fi absolut împlinit. Toate evenimentele și situațiile în care ai ajuns vreodată te rugau la miez de noapte să ieși din pielea ta pentru vreo câteva secunde și să spui ce gândești cu adevărat. Să te uiți la viața ta și să zici că nu ești de acord cu ceva și de ce. Și mai ales, la fiecare etapă era nevoie să îți stimulezi viziunile cu ceva diferit de rutina ta cotidiană, cărți despre oameni dintr-o altă eră sau societate, idei despre care prietenii tăi nu au auzit, filme și opere artistice care să te tulbure și să te scoată din echilibrul monotoniei. Era nevoie să cauți aceste unelte de pe vremea când credeai că vei fi pilot sau cosmonaut și să le spui și altor copii despre ce citisei tu aseară.

Dacă nu a existat nimic care să te invite în această călătorie a descoperirii și autocunoașterii de pe vremea când erai copil, încă nu este târziu să începi să te distragi din tot ce îți spune că ești poziția ta socială. Însă este nevoie să știi că există atât de mulți oameni în această societate care se tot ocupă și s-au ocupat cu gânditul, încât au ajuns să exceleze în această materie. Este o practică uderground, ei răsfoiesc prin cărți plictisitoare cu prea mult scris și fără imagini și scot din ele câte ceva de prelucrat intelectual. Ei lucrează pe cont propriu și își tocesc sensibilitatea și viziunile zi de zi, ca să ajungă acolo unde nu sunt acum dar știu că le este locul. Adică, ca să poți să te transformi în cea mai bună versiune a ta trebuie să crezi că tu meriți asta și să muncești pentru tine în primul rând și pentru alții, evident, în al doilea rând.

Iar dacă ar fi să vorbim despre voce, ea nu este decât tot ce te reprezintă, o combinație armonioasă dintre ceea ce ești tu și ce comunici lumii. Când munca din spatele cortinei începe să producă roade, nu mai este nevoie să faci declarații, să strigi în gura mare despre cine ești și ce ți se cuvine, energia ta o face pentru tine. Căci pe lângă toate regulile de conviețuire, este important să ne formăm identitatea pentru adaptare și nu pentru conformare. Așa cum au făcut-o toți marii super-eroi, doar niște cetățeni ordinari de ochii lumii - Clark Kent sau Peter Parker, iar după ușile închise Superman și Spiderman.

Ca să îți găsești vocea în rutină, începe să o cauți. Această lume din spatele cortinei are nevoie de îngrijire constantă, ca o plantă care se dezvoltă și crește. Nu uita să o uzi din când în când și să o muți în locuri cu destul soare.