Despre iluzii...

  Hai să zicem că nu suntem idealiști, defapt suntem cu toții, chiar și cei mai pragmatici,și cei mai cinici.Toți suntem idealiști,atâta timp cât ne permitem să avem vise,aspirații, suntem idelaiști,poate unii în proporții mai mici decât alții,dar totuși suntem.

  Și suntem așa , din prea mult egocentrism, din prea multă idee că lumea se învârte în jurul nostru, și noi suntem o parte importantă din ea, și ea ne este datoare să corespundă normelor noastre. Idealismul nu e rău, în esența sa, pentru că el păstrează valorile, el păstreaza cumsecădenia, naivitatea, sinceritatea, el ne ajută să credem în partea bună a lumii, el ne motivează,însă uneori, el capătă forma unor iluzii prostești,prin prisma cărora noi încercăm să privim lumea, izolându-ne de ea ,defapt.

   Câți dintre noi știu să învețe , să capete succes, fiind profani în una și cea mai importantă măiestrie, măiestria de a trăi viața. Viața nu e ceea ce simțim pe vîrful degetelor, ce putem pipăi ,sesiza, gusta, viața e ceea ce simțim acolo în interior.Viața,sunt emoțiile noastre. Inteligența noastră e superficială,dacă nu înțelegem, nu vrem să înțelegem ce simțim, cine suntem, ce potențial emoțional avem, ce e real și ce e o iluzie din punct de verede emoțional.

   Și acum, să vorbim despre iluzii. O iluziile, ele sunt tot, ele sunt lipsele noastre și prostia noastră, ele sunt speranțele noastre că lumea e așa cum vrem noi să o facem, nu așa cum trebuie noi să o învățăm. Câți dintre noi mai cred în suflete pereche, în iubiri unice, irepetabile, în destin, toate ideile astea vage despre existența cuiva care hotărește pentru noi, e doar frica noastră de a recunoaște că noi suntem stăpânii propriilor vieți, noi suntem Dumnezeu, și Dumnezeu e în noi. Ne mirăm când viața ne dă ceea ce visam, sau ceea de ce aveam nevoie, dar de ce ar trebui să ne mirăm daca asta i-am cerut?Noi cerem și nouă ni se dă, de asta trebuie să fim foarte atenți ce anume îi cerem.

     Altceva, e realitatea faptului că oamenii nu pot veșnic să se inspire unii pe alții, rutina,e ceva firesc, oamenii trăiesc în rutină alături de cei pe care îi aleg, poate se plictisesc și caută altceva, dar niciodată nu au înțelepciunea de a repara lucrurile și nu a le arunca la gunoi, sinceritatea și devotamentul cuiva , iubirea cuiva față de noi nu e ceea ce putem întâlni la tot pasul. Dar noi aruncăm, nedorind să ieșim din zonele noastre de confort pentru a înțelege adevăratele valori ale lucrurilor și mai ales ale oamenilor. Tot ce simțim față de cineva e doar atitudinea noastră față de acea persoană, e atitudinea cea care se schimbă,sunt oamenii cei care se schimbă, însă nu și valorile lor.

    Sunt fericiți cei care au pentru cine se schimba, așa ei cresc și se înalță în modul în care   nu l-au știut vreodată. Sunt fericiți cei care suferă, pentru că ei au prilejul să învețe, sunt fericiți cei care gândesc liber, ei vor câștiga în timp, și nu vor cădea în groapa mulțimii.

  Noi nu trebuie să  rămânem nicicând așa cum ne este nouă mai comod, ci așa cum ne iubim mai mult,și așa  cum ne iubesc alții, cunoscându-ne mai bine, pentru că noi, oamenii, obișnuim să ne iubim pentru părțile noastre bune,pe care le găsim reciproc.

    Morală încheiată, mă bucur anticipat pentru cei ce au dorința de a mă înțelege..., pentru că ei sunt cei ce tind spre o schimbare, nu neapărat a mă înțelege pe mine, dar a înțelege pe oricine altcineva.