Minte-mă frumos...

                     (Acest mesaj se dedică tinerilor în căutarea succesului)                              

    

        Societatea este o comunitate în care mai mult îşi exercită atribuţiile părerea colectivă de cît cea individuală. În acest mod reuşesc să fac o introducere cît se poate de oficială, în spiritul noţiunilor de drept, pornind pe o notă rece şi fermă , ce vine să justifice ideile ce vor urma. Precum se vede, mi-am asumat responsabilitatea de a folosi o „afirmaţie” la începutul textului, cu toate că ştiu prea bine cît de relativ este adevărul menţionat anterior. Şi totuşi am folosit o afirmaţie , practic nejustificată, dar sînt aproape sigură că majoritatea celor care vor citi prima frază  vor fi de acord.

    

         Ţin să îmi argumentez părerea prin exemple, noi toţi ştim şi putem recunoaşte ,dacă ne permite conştiinţa, faptul că stereotipurile şi prejudecăţile ne influenţează enorm. Bîrfele, opinia cunoscuţilor, oamenilor de alături sînt lucrurile care ajung primele a ne forma o imagine despre cineva, o imagine poate nu în totalmente corectă , dar şi nu pe deplin justificată. Primind această informaţie ,drept întru totul veridică ,din start, noi dăm dovadă  de slabiciune, căci , astfel devenim şi noi o verigă din această parere colectivă. În acest mod, noi nu ne deosebim cu nimic, sîntem ordinari şi creduli.

   

       Întrebarea este, dacă noi, sîntem cei slabi, atunci, cine sînt puternicii? Foarte simplu, puternicii sînt iniţiatorii, cei ce aruncă zvonuri, ei sînt cei mai puternici. Mulţi vor pune intrebarea , de ce este corect să considerăm  o persoană fără moralitate , care merge împotriva bunului simţ, puternică? Răspunsul este: „Pentru că ea este în stare să influenţeze părerea unei largi comunităţi, ea este în stare să convingă ...”

       Aşa dar, mai las oficialitatea persoanelor juridice, deputaţilor ,parlamentarilor,marilor şefi şi filozofi, şi încep a înşira mai simplu cursul ideilor mele. Lîngă noi există personalităţi de tot tipul, dar cum se face oare că unele dintre ele se fac mai observate de cît altele? Unora  le reuşeşte cu uşurinţă să capete aşa zisa „popularitate” . Mie personal, îmi pare prostească  această noţiune, cît şi modul în care ea se manifestă. Popularitatea presupune cunoaştere, oamenii te cunosc, şi numărul lor creşte cu fiecare clipă tot mai mult. La început, „cei puternici” precum am menţionat anterior, depun efort, ei sînt comunicabili, ei caută sa vorbeasca mult,sa impresioneze,să ciştige simpatia unora, apoi, ei ciştigă invidia si ura altora, concurenţa îi ghidează în lupta pentru „autoafirmarea” din rîndurile celor asemeni lor. Invidia,ura,critica, sînt nişte lucruri care  ar putea fi scrise drept „efecte secundare” în administrarea preparatului numit „succes”, şi totuşi aceste efecte secundare sînt şi ele favorabile, pentru că ele sporesc  popularitatea, cum spune rusul :” чёрный пиар тоже пиар „.

  

       Prima parte a constatării mele este despre „ convigere”, oamenii care sînt convingători, oricare ar fi ei, anafabeţi, inculţi , proşti, în sinea lor, dar totuşi avînd un pic de şcoală, ce le poate oferi un vocabular  cît de cît normal , şi un pic de logică şi un car de ambiţie , devin uşor autorităţi  ,aproape, în faţa oricărei persoane  nebănuitoare care nu îi cunoaşte îndeaproape. Problema este că ,succesul lor vag, constă în cunoaştere şi nu în recunoaştere . Recunoaşterea presupune în esenţa sa mult mai mult de cît cunoaşterea , recunoaşterea creează o  apreciere mai aprofundată a oamenilor despre tine.

       A doua parte a constatării mele şi cea mai importantă pentru mine, este despre „ înţelegere” . Cei mai inteligenţi dintre noi, sînt oamenii care pot înţelege. Ei pot înţelege trăirile cuiva, iar înţelegîndu-le , ei încep să judece mai puţin lumea, şi încep să o iubească mai mult. Această înţelegere poate fi asemănată compasiunii, însă ea conţine o notă mai slabă de regret , de cît compasiunea, ea presupune cunoaşterea lumii prin prisma propriului eu, şi cunoaşterea propriului eu prin prisma lumii, acestea indispensabil fiind precedate  de un proces intens de autocunoaştere ce decurge de regulă mai mult în izolare de cît în văzul tuturor. Deci, această înţelegere a oamenilor, a lumii , accelerează mersul nostru spre succes, deoarece cu ajutorul ei, noi putem oferi oamenilor, ceea ce le-ar fi placut lor să aibă, noi putem spune ceea ce le-ar fi plăcut lor să audă şi asta e o „convingere” mult mai supremă prin faptul că noi oferim  lumii ceea ce îi este pe plac mai mult ei de cît nouă , astfel mărindu-ne şansele de ai cîştiga simpatia.

  

      Aşa dar, concluzia revine din comparaţia pe care am desfăşurat-o anterior, pentru un „succes”  real din toate punctele de vedere, ar fi necesară mai multă „înţelegere” de cît „ convingere” .  Punct de vedere încheiat .