Viza

  

       În piaţă o ţigancă m-i zis că voi avea o bucurie şi voi face un drum, mi-a aruncat-o în timp ce mergeam ,ca să mă ademenească să îmi ghicească ceva. Am zîmbit şi am trecut pe alături, avea dreptate, însă nu datorită viziunilor ei  supraumane, ci din dorinţa de a capăta un client pe care să îl jupoaie de bani. Cred că fiecare al doilea are de facut un drum care să îl bucure,şi atunci cînd i se spune despre asta, se poate bucura îndoit, oricît de scurt şi uneori neînsemnat este acest drum, atunci cînd o ţigancă îţi spune că el te aşteaptă, tu faci automat o asociere cu vorbele ei, şi le dai valoare în acel moment.

     În piaţă , în transport,acasă, la computer, la masă am simţit toată ziua o stare neînţeleasă de linişte şi tihnă sufletească, de parcă cineva mi-a uns inima cu miere. Îmi aduc aminte ,însă , clar că dimineaţă aveam o altă dispoziţie, total iritantă, ţin minte cum priveam prin geamul  acelei instituţii de stat şi mă gîndeam să fac o faţă mai puţin încordată,ca să nu par prea urîtă şi serioasă, nu mi-ar plăcea să arăt aşa în ochii viitorilor mei cunoscuţi,fiind studentă. Mă gîndeam să nu mă încrunt, în timp ce ajunsesem să stau în două cozi în care nu trebuia să stau. Ajungînd  într-un eventual rînd de oameni , i-am întrebat unde aş putea primi documentul de care am nevoie, nimeni nu ştia, şi m-am gîndit că odată ce nu mă grăbesc nicăieri, pot sta de rînd cu toţi pînă mă apropii de ghişeu să întreb încotro s-o apuc. S-a apropiat un băiat de mine, căuta ce caut şi eu, i-am spus să stăm  în rînd pînă ajung eu să întreb şi apoi vedem unde ne ducem. L-am întrebat la ce facultate a fost admis, mi-a răspuns cu un zîmbet paşnic:”La teologie” ... Hmm, din acel moment am început să cred că exteriorul său nu putea să trădeze nicicum trăsăturile lui morale, nu arăta a viitor părinte sau dascăl. Din tot comportamentul lui, care m-ă aşteptam să fie mai retras şi plictisitor, am desluşit doar o lumină, şi asta fiind deja spre finalul dialogărilor noastre. La început mi-a părut simplu, cu nimic atrăgător, un camarad cu care aş fi putut să o scot mai repede la capăt cu documentele. Eu mi-am luat documentul necesar, el însă s-a întors de la ghişeu zîmbind, mi-a spus că încă nu sînt gata. Zîmbea... nu era înfuriat.Şi-a pus ceva în rucsac, şi din politeţe m-am oprit să îl aştept. „Încotro mergi acum?” ,l-am întrebat, şi am înţeles că avea să mergem o bucată de drum împreună.Prezenţa lui nu îmi oferea nici un disconfort, mai rar aşa chestii mi se întîmplă... „Cînd eram mic şi cineva mă întreba ce vreau să devin, le spuneam,diacon”, mi-a zis el, mărturisindu-mi că numai bunica era cea mai credincioasă din familia lor.

     Mi-a propus să bem o cafea, nu am găsit motive să refuz. Modul în care vorbea, gesturile, nu erau neîndemînatice, erau calme, încrezute, şi totuşi avînd ceva straniu în ele. Mi-a zis :” Eu nu comunic cu  oamenii care nu îmi plac,am puţini prieteni...” , mi-a plăcut din start încrederea cu care vorbea. Am vorbit despre istorie, biserică, mi-a spus unele lucruri pe care le-am considerat interesante. L-am întrebat de ce nu a rămas să înveţe în localitatea sa, mi-a spus că nu îi place,”Am fost în diferite licee,şi acolo tinerii sînt altfel de cît noi, nouă ne păreau stranii ei, să strige pe coridoare sau să stee îmbrăţişaţi „ , i-am zis că la oraş sînt mai mulţi copii de bani gata, care au numai poante, de asta nu mi-ar fi plăcut să învăţ printre ei, şi atunci el mi-a zis prima chestie, sau poate nu prima, care mi-a provocat o senină admiraţie,” Toată moda asta, a băieţilor, de la oraş, bărbile pe care le poartă,coafurile, îmi dau impresia că ei sînt educaţi mai în stil feminin, au prea multă feminitate în ei”. L-am privit, avea perfectă dreptate. Mi-am imaginat atunci pentru o clipă că acest aspect al tinerilor de astăzi vorbeşte mult despre laşitatea lor, ei nu par deloc a fi bărbaţi în devenire, şi anume din cauza tendinţelor feminine pe care le au, devin bărbaţi cu întîrziere . A spus că a practicat boxul, ce ma făcut să observ o oarecare controversă în personalitatea lui, teologie şi box? „Boxul este un tip de sport frumos şi inteligent” , „Cum adică frumos,eu credeam că doar îşi bat boturile unii la alţii „ ,am glumit nereuşit, „Nu, este un tip de sport inteligent, depinde cine ţi-e antrenor... „  , alte argumente nu au mai urmat, pentru că am schimbat tema. Am ascultat tot ce a spus, a zis că îi plac romanele detective, nu merge la discoteci, consumă alcool uneori cînd se întîlneşte cu prietenii . M-a întrebat care e filmul meu preferat, i-am spus mai multe, şi apoi  am ajuns să îi povestesc despre unul care îmi place cel mai mult, i-a plăcut, şi a deschis telefonul să îi scrie denumirea.

     „Nu regret că am făcut această şcoală, ea m-a făcut să văd altfel lumea...” . În local a intrat o ţigancă, cerînd bani pentru copilul ei care e bolnav, el şi-a scos din portmoneu 5 lei şi i-a întins. I-am spus:”Oare nu crezi că întradevăr are un copil bolnav, banii ăştia nici măcar nu îi vin ei, cerşitul tot e un bussiness”  ,”Ştiu, am privit odată un film despre asta, dar ea mi-a cerut ,şi eu i-am dat , nu voi sărăci de 5 lei .Cînd voi cere eu  şi mie mi se va da, nu a fost niciodată să cer cuiva ceva şi să nu îmi ofere, chiar şi bani, tot în lume asta se întoarce, ca un bumerang, eu fac ceea ce vreau să primesc,atît” . Îl priveam, dar nu puteam să văd în faţa mea un om religios, un viitor preot, vedeam un bărbat destoinic, în devenire. Mi-am dat seama că vreau să mai discutăm o grămada de-a chestii, s-a uitat la ceas, şi am înţeles că trebuie să plecăm. A zis că plăteşte el, mi-a părut un gest, frumos, nu că nu aş avea bani,sau că îmi place cînd băieţii plătesc pentru mine, cu toate că nu a-ş fi contra dacă ar plăti mereu,ştiind însă chestia cu studenţii  care nu lucrează să aiba bani, şi faptul că ne cunoscusem recent, mi-ar fi părut logic să plătesc eu pentru mine. El a considerat că este bărbat şi trebuie să fie gentil. Am început să admir lumina din tacerea stingheră a acestui om. Toată echilibrarea sa îmi parea deja clară. Am facut în mintea mea o trimitere fugitivă  la persoane pe care le-am mai cunoscut,  ca să pot realiza că modul în care el îşi controla totul, era de admirat. Asta, ar trebui să aibă un bărbat, o minte stingheră , delicată şi luminoasă . Asta e puterea, în autocontrol. Nu ştiu, şi nu voi şti niciodată ce patimi se ascund în capul lui, dar mi-a plăcut, l-am întrebat cum  îl cheamă, „ Ai mare nevoie să ştii cum mă cheamă?” ,mi-a răspuns insinuînd că istoria se sfîrşeşte aici, o cunoştinţă de moment, aşa cum îmi place mie de obicei , aşa cum aş fi răspuns eu unei alte persoane, cu care nu aş fi dorit să leg o relaţie de orice tip. I-am zis, că nu îl impun să îmi spună, cu toate că îmi părea rău că nu va mai fi o şansă să ne vedem, şi să discutăm alte lucruri , îmi părea rău ,dar nu i-am spus-o.  A zis că îi plac germanii, pentru că gîndesc calm ...M-am gîndit tot drumul, ce mi-ar fi plăcut mai mult în echilibrul acestui om, să încerc ai trezi patima, ori să îi admir în continuare spiritul stingher şi intact care m-a fascinat..