Scrisoare către draga mea prietenă care citește

Mai nou s-a inventat să scrii scrisori pe site-urile de socializare, să-mi fie iertată tautologia. Ce este vechi acum a devenit mai nou. Trendurile mereu au obișnuit să se mascheze sub niște imagini profund înrădăcinate în mintea umană ca scrierea scrisorilor, testamentelor sau jurnalelor, dacă ar fi să ne referim domeniului scrierii la general. E doar o metodă prin care unii reușesc să se facă auziți sau citiți prin așteptările asociate cuvântului scrisoare. Cei mai puțin pretențioși acceptă serialele și reality show-urile pentru a putea descoperi viața intimă a cuiva, iar cei mai culți preferă să citească scrisori. Prin urmare, articolele în formă de scrisori de pe site-urile de socializare sunt doar niște metode pentru a capta atenția cuiva, ca să știți de ce sunteți aici și acum și din ce motive citiți acest text. 

Sper că nu v-am ruinat așteptările din start explicându-vă un pic mai consecvent decât printr-o frază banală, adevărul.

Și acum va urma scrisoarea...

      Draga mea prietenă care citești,

  
Dacă ai fost curioasă să mă citești pe mine acum, sunt aproape sigură că îți place să citești în general. Și prefer să cred că nu faci parte din categoria tipelor care citesc cărțile alea promovate peste tot pentru că sunt faine, pentru că toți spun că sunt, ori pentru că vrei să ai și tu aerul ala de fată cultivată și inteligentă în speranța de a contribui astfel la formarea imaginii tale de domnișoară și frumoasă și deșteaptă.

   
Mi-ar plăcea să știu că nu  ești persoana care acceptă orice încercare a oricărui autor disperat de a transpune lamentările și dezamăgirile sale pe hârtie iar apoi a le numi literatură sau artă. Probabil ai fi citit câteva cărți din seria ”Fifty shades of Grey” din curiozitate, apreciez curiozitatea ta, și nu această capodoperă de marketing curat care ,probabil, ți-a lăsat o impresie. Sper, însă, că înafară de toate cărțile din trend tu să fi citit ceva mai vechi și mai literar doar pentru că asta a fost alegerea ta și nu a mulțimii. Și vreau să știi că odată ce ai găsit cartea sau autorul care te-a marcat nu ai făcut mai mult decât să te regăsești pe tine. Și de multe ori nu are sens să spui cuiva despre valoarea revelației tale, despre importanța acelei viziuni care te-a marcat, e prea personal, înțelege-mă, la fel ca versurile unui cântec în care te regăsești. Poți încerca să spui cuiva asta, dar foarte puțini vor aprecia entuziasmul tău, căci ei nu au fost acolo, tu ai fost...

   

Știu cum e, tu ești acolo, printe rândurile celui care a încercat să își scoată conștiința și să ți-o dăruie ție pe hârtie, între paginile alea îngălbenite care probabil s-ar fi pierdut printre maculatura cuiva. Cu cât mai mult ești acolo, cu atât mai mult nu ești aici. Asta e tot. Asta te izolează de oamenii drăguți și normali din societatea în care trăiești, și tu o știi. Poți observa și tu cum treptat, cu fiecare capitol al unei noi cărți ei încep să devină prea puțin pentru tine, chiar dacă nu ai avea tu pretenția ca ei să fie poeți sau scriitori, doar din simplul motiv că ei nu au pretenția să înțeleagă un pic mai mult decât au fost obișnuiți.

  

Să nu te sperie însingurarea, să nu te sperie avalanșa de întrebări cu care creierul tău va începe să se confrunte. Nu, inteligenți nu  sunt doar ăia care știu matematică sau fizică, matematica sau fizica sau orice altă știință exactă o poți învăța și tu, nu asculta pe nimeni care ar pretinte că cei ce cunosc mai mult din emoții nu pot cunoaște mai mult din rațiune. Curiozitatea ta îți poate deschide mintea către orice. Tu îți plasezi prioritățile, să nu îți fie frică să dai prioritate unor lucruri de care oamenilor nu le pasă, lumea e mult mai mare decât îți imaginezi, și undeva acolo, în locurile unde odată tu vei ajunge, cineva luptă pentru valorile tale.

  

Gândește, te vei îneca de vreo câteva ori până vei învăța să înoți, dar să nu îți fie frică, gândește. Spune, vei suna absurd de vreo câteva ori, dar spune ce gândești. Nu renunța, te rog, nu te sufoca singură între șabloanele și stereotipurile acestei lumi. Nu te împiedica de contradicțiile prin care oamenii te vor acuza de nebunie, insinuând că nu știi ce zici ca să nu pară ei mai proști ca tine. Nu ceda atunci când crezi că te contrazici, spune ce ai de spus, spune până la capăt, nu pentru a avea dreptate, dar pentru a te exprima. Nu te subestima, ideile tale sunt valoroase, ideile nu sunt vise naive, ideile sunt planuri. Fără idei nimic nu ar funcționa așa cum este obișnuit la ziua de azi în această lume. Practicienii sunt ca păgânii, ei nu cred până nu văd și niciodată nu se întreabă de unde au apărut ochii în capurile lor. Întreabă-te tu de dragul ideii, cum spune proverbul, ”să nu mori prost”. Nu te supraaprecia, nu ești tu singura care gândește. Provoacă discuții cu alții care se subestimează, așa vei învăța, și asta e cel mai important.

   

Și totuși, încearcă să supraviețuiești. Acceptă realitatea, te rog, cedează unele principii, nu e ușor, e ca și cum ai crește mare și într-o bună zi ar trebui să îți oferi jucăriile tale preferate unor alți copii. Sigur că lor nu le pasă de ele, dar și celor din lumea mare la fel nu le pasă. Nimănui nu îi pasă, cedează și cu timpul vei primi altceva în schimb. Asta e schimbarea, și ea e dureroasă, cedezi ceva pentru a primi ceva nou. Nu, asta nu ar însemna să te dezici de tine, asta ar însemna să te creezi pe tine însuți. Uneori va fi greu să faci alegeri, granița dintre unde se cedează și unde nu se cedează e foarte subtilă, tot ce pot să îți spun e să cauți răspunsuri înafară, dar să știi mereu că cel mai important răspuns se află doar în tine. Tu știi, tu îți trăiești viața, tu știi cel mai bine.

   

Nu știu dacă te-ai regăsit în vagile mele sfaturi, draga mea prietenă care citești, îți scriu din momentul acesta care pentru mine înseamnă prezent fără să știu care este prezentul tău, oricare ar fi el, în fericire ori nepăsare, în durere sau tulburare tot ce contează în el ești tu.

  

Cu drag, amica ta nebună care nu încetează să citească...