Acolo nu are importanță ce se petrece,
ecourile nu mai răsună, lucrurile stau la fundul mărilor, oceanelor, strâmtorilor, râurilor,
izvoarelor, și nu există nicio regulă în enumerarea acestor forme geografice,
dacă e corect să le numesc forme geografice. Unii oameni nu iubesc literatura,
arta, poezia, gândurile, părerile, exprimările, unii oameni sunt seci, severi
și pământeni, unii oameni sunt așa, acum sau înainte au fost, dar nu se nasc
așa. Nimeni nu se naște fără vise. Profesoara mea de geografie din liceu nu ar înțelege aceste
expuneri aberante pe care le aștern, ea e anume una din clasa severilor și
pământenilor, sunt sigură doar că introducerea ar putea să îi stârnească niște
emoții, pentru că mările, oceanele , râurile,izvoarele, poate, nu sunt forme
geografice și asta ar putea să o amuze ori să o întristeze, ori să o revolte, dar
oricum ar trezi ceva în ea ca eu să înțeleg încă o dată că cuvintele au putere,
au putere în fața oricui, ca și acea putere pe care noi vrem să o numim Dumnezeu.
Și da,
acolo nu are importanță ce se petrece.
Să mergi pe
străzi.Să schimbi străzile brusc, de la o țară la alta, și să le mergi pe jos,
să le simți sub călcâile tale, ar avea vreo diferență? Dimineață erai într-o
țară, seara ești în alta. Oare străzile sub călcâile tale se simt diferit? Da.
Totul se simte diferit, dacă cauți mai cu străduință în tine însuți. Dacă cauți
orice mai cu străduință poți descoperi mereu ceva diferit, dar oamenilor le
este frică. Oamenii trăiesc în universuri
mici, minuscule, dar cunoscute și bine organizate de ei , acolo se simt
în securitate și atunci când gândurile le alunecă în detalii ei descoperă
alte universuri, ei își dau seama că lucruri senzaționale se întâmplă peste tot,
mult mai senzaționale decât în micile lor realități, și oamenii se miră, pe oamenii
îi apucă groaza să știe câte lucruri extraordinare nu au loc în capul lor plin
de propia lor prezență.
Evadați,
oameni, nimic nu vă este obstacol.Evadați într-o dimineață senină de primăvară
în care aerul se bucură de mugurii înfloriți, evadați într-un apus apocaliptic
în clocot, evadați într-un cer de noapte veritabil, așa cum e în cosmos, așa
cum este cerul în tot universul. Evadați în ochii tuturor, de ce vă pasă atât
de mult ? Vă e frică ca nu cumva cei din jur să vă recunoască licărirea din
ochi și să înțeleagă că știți să zburați? Oamenii din viețile noastre nici
măcar nu ne vor ști mormintele când vom muri, dar asta ar fi prea mult pentru
un inițial exemplu. Ei uită de existența voastră după ce renunță să mai creadă
că în lumile voastre se mai pot întâmpla lucruri extraordinare, ei nu vă mai
recunosc, ei nu mai par a fi uimiți de cine sunteți voi, și vouă vă e frică să
evadați prin proprii voștri ochii de față cu acești trădători potențiali. Să nu
vă fie frică, dacă ați fost vreodată în stare să vă pierdeți în universul unui
alt om, în el, în ceea ce este el și ați eșuat, alegerea a fost greșită doar
pentru că nu v-ați pierdut într-un univers mai larg, în tot universul, în tot
ce e și poate fi frumos în această lume.
Data viitoare
veți ști cum e corect să te pierzi, în toată lumea și nu în lumea strâmtă a
cuiva în care odată puteți să nu mai găsiți loc.
E atât de
ironic că părinții încearcă să își dezvolte copii la vârste fragede ducându-i
la cercuri de dans, desen, muzică, actorie, poezie, înot, fotbal, orice, ei
știu că asta le dezvoltă gândirea, doar atunci când devenim maturi societatea
nu mai recunoaște că aceleași lucruri care ne stimulau când nu eram înca
formați ne pot ajuta să creștem în continuare. Societatea ignoră importanța
artei în oameni, ignoră progresul personal pe care ni-l poate oferi arta,
societatea ignoră umanitatea și proslăvește inumanitatea. Arta ne ajută să
gândim mai mult decât matematica sau fizica, arta ne ajută să înțelegem cine
suntem, căci e trist să vezi cum mulți dintre noi merg nicăieri, de rând cu
gloata, pentru că nu știu cine sunt.
Prea puține
paragrafe,... și da, acolo nu are importanță ce se petrece, evadați înafară ,
înafară se petrec lucruri mai senzaționale.
No comments:
Post a Comment