Un fel de rămas bun...

       Încep să scriu în Times New Roman ,îmi potrivesc diacriticile, îmi strîng cuvintele care au mai ramas 

nespuse de prin toate colţurile întunecate şi adînci ale mintii mele. Mai ieri aveam atîtea de declarat şi de spus celor care nu au fost în stare nicioadata să mă audă, acum, mă gîndesc că pot pleca fără a lasa cuvinte în urma mea, adevărurile şi aşa sînt elocvente. Timpul trecutului acum îmi pare mai îndepartat ca niciodată, cu toate că am puţini ani trăiţi pe acest Pămînt. Acum nu pot afirma despre lucruri pe care le-am trăit că : „Parcă au fost mai ieri...”, le simt atît de străine de fire mea, încit momentul realizarii propriei naivităţi, cînd citeşti unele rînduri pe care le scriai, sau îţi aduci aminte de unele patimi pe care le aveai, a venit mai degrabă de cît credeam. Oare ce se va alege din aceste amintiri peste ani, dacă acum ele îmi par străine? Eu însămi, cred că fiecare e în dreptul de a putea alege să păstreze sau nu o amintire, subconştientul meu pur şi simplu le ignoră pe unele, astfel încît pagina mea e dinnou curată, sînt eu, aşa cum am fost, aşa cum voi fi, un pic modificată dar pastrînd esenţialul.

   Am început să înţeleg, însă, cît de valoros este timpul, şi cum e important să ştim a trăi în prezent , lăsînd gîndurile despre viitor să ne atace mai puţin arogant.Acum mă gîndesc că nu vreau să fac cum au facut toţi, sau să fac cu au facut ei, şi apoi în alt mod, pot să îmi planific timpul aşa cum doresc, e timpul meu, e viaţa mea, acum,sînt mulţi cei care ne dau sfaturi cum să o trăim,însă, ei nu vor fi în pielea nostră niciodată, să ştie întreaga imagine a circustanţelor care ne apasă , a viselor care ne entuziasmează, aşa dar sîntem liberi să procedăm cum vrem, chiar dacă vom da greş. Acum, am început să realizez cît de important este să nu ne trădăm pe noi înşine şi să ne păstrăm idealurile în faţa mulţimilor care ştiu doar să se dea cu parerea . Acum, am mai puţine remuşcări ca niciodată, mai multe dorinţe ca oricînd şi un car de speranţă şi ambiţie, pentru că nu am motive să nu le am. Tinereţea mă îndrumă şi îmi dă forţă, am sănatatea  necesară să muncesc aşa cum vreau, am pămîntul sub picioare şi frîurile în mîini. Ce poate fi mai frumos de cît un nou început?

   Maturitate, bun venit, te aşteptam cu teamă, copilărie, promit să îţi las loc în inima mea, tinereţe, fii cu mine pînă la capăt! Şi voi, prietenii mei şi colegi, sau oricare alţi tineri de aceeaşi vîrstă, ajunşi la această etapă, vă doresc încredere şi entuziasm, nu vă rataţi vieţile din start!