Mai eşti aşa de dulce ca atunci?

Vreau să ne vedem,                                           

Mai mult ca niciodată,

Vreau să te văd sub tot ce ai de spus.

Aruncă aceste vorbe jos să cadă

De mîini să ne scăldăm într-un apus.

Tăcerile vor fi cărarea noastră,

Printr-un sublim pătruns de întuneric,

Să mă izbesc de tine printr-o şoaptă,

Scăpată din vîltoarea ameţelii...

Mai eşti aşa de dulce ca atunci

Cînd aiuream semnînd cu al tău nume?

Arată-mi palmele să-mi regăsesc

Pe firul vieţii tale a mele urme.

Nu te mai văd acum ca înainte,

Mă urmăreşti mai rar la colţ de stradă,

Ceva din mine ,însă, se sufocă

În nopţi tăcute chipul tău să-l vadă...

Copila mea, acum eşti doar în mine,

Acolo unde şoapta se strecoară,

Acolo unde am sfinţit cu lacrimi

Iubirea noastră de odinioară...

Tu ai ştiut ce este un blestem,

Atunci cînd m-ai scăldat în tine,

Prin vene îmi curge şi acum mirosul tău

Şi vocea plină de suspine...

Voi evada din tot ce sînt eu însumi,

Să uit de mine ca să uit de tine,

Căci frica îmi înfăşoară necuprinsul

Schiţînd regrete încununate de ruşine...