După ce s-a întâmplat cu lumea, mulți ne-am retras pe la casele noastre să reflectăm un pic asupra lucrurilor. Se poate spune ca ni s-a oferit o șansă multora dintre noi să regândim certitudinile după care ne ghidăm viețile.
Ce am învățat eu din
auto-izolare și carantină poate fi diferit de ce au învățat alții, dar pentru
că am învățat ceva, vreau să mă împart și cu voi.
Unu.
Viața se întâmplă cu sau fără carantină și cea
mai mare parte din ea o petrecem cu noi înșine. Acum s-a ivit momentul să demonstrăm
cât de bine am reușit să ne împrietenim cu noi înșine de-a lungul anilor, să
vedem dacă ne putem suporta prezența mai mult de câteva ore în șir fără să
strigăm după ajutor: ”Ajutor! Mâ înec în propriile gânduri, ajutor, umblu prin
casă neavând ce face, nu îmi găsesc utilitatea și îmi ies din piele neștiind ce
se întâmplă cu mine.” Nu se întâmplă nimic, omul din tine cere să te ocupi de
el, l-ai lăsat uitat într-un colț inhibându-i strigătele despre ce îi place lui
să facă, cum vrea el să se exprime, în ce vrea el să creadă, unde vrea mintea
lui să călătorească, și acum că nu există nimeni prin preajmă trebuie să
vorbești cu el. Nu-i nimic, vorbitul cu tine este chiar util uneori, nu îi
asculta pe alții care zic că e primul sem de nebunie, e mai degrabă primul semn
de trezire din tine.
Doi.
Liniștea îți ascute
simțurile. În liniște ai șansa să te deconectezi, să observi cum ești capabil
să scoți din tine diferite aptitudini care în mod normal nu aveau să iasă în
ochii lumii, la cât de sfioase sunt. Urmărește cum îți reușește să înveți mai
bine, cum gătești mai gustos, cum alergi un kilometru în plus în fiecare săptămână,
cum râzi mai cu poftă la niște filme vechi și cum faci niște concluzii pe care
nu le-ai făcut înainte - fie despre personajele din film sau lumea înconjurătoare.
Trei.
Trecutul devine
mai clar. Câteva luni de contemplare a vieții te ajută se te redefinești. Să
privești în urmă încetând să-ți mai spui o istorie a trecutului tău care te-a
discreditat mereu. În rutină nu erai capabil să remarci chestiile importante
despre viața ta și uneori uitai despre ce era important în trecut - mic dar
important. În rutină ultimi ani din viața ta pot fi echivalați cu munca de
birou și casa când de fapt nu este deloc așa. Viața ta nu a fost niciodată
despre asta – viața ta a fost despre visele din spatele cornitei, planurile pe
care ți le-ai făcut și le-ai dus la bun sfârșit, oamenii pe care i-ai iubit,
momentele frumoase pentrecute cu ei, locurile noi pe care le-ai descoperit,
nopțile cu lună plină când ai adormit liniștit în patul tău, durerile pe care
le-ai transformat în bunătate, lacrimile pe care le-ai transformat în zâmbete.
Viața a fost mereu prietena ta, nu ai de ce să o urăști la fel cum nu ai de ce
să te urăști pe tine însuți.
Patru.
Exerciții de apreciere.
Acum când ai timpul necesar, poți să te ocupi zi de zi cu ceva pe care nu l-ai
practicat prea des mai înainte – aprecierea. Aprecierea momentelor și oamenilor,
aprecierea șansei de a savura un pahar de vin seara la balcon, aprecierea
oamenilor care te ajută la ghinion, aprecierea oportunităților pe care ți le-a
oferit viața. Când începi să apreciezi tot ce te înconjoară și ce ți-a fost oferit
până acum, viața parcă te bate peste umăr și zice: ”Mă bucur că ai înțeles în
sfârșit, acum ești pregătit să mergi mai departe și să obții lucruri mai bune.”
Cinci.
Nu există nici o grabă. Respiră, nu există
nici o grabă, dar mâine totul se poate sfârși. Paradoxal nu? Adică aș spune mai
cu seamă, ”Grăbește-te încet”, respiră în pauzele dintre gândul la câte mai
vrei să faci în viața asta și la ce nu îți reușește de moment. Grăbește-te
încet, nu întine sfoara prea tare pentru că se poate rupe pe neprins de veste
și nu va fi decât vina ta. Ai răbdare cu tine însuți, cu stările tale de deziluzie
și avânt, cu zilele când reușești să faci ce ți-ai propus și cu cele în care simți
că ești prea mic într-o lume prea mare.
Cinci la număr sunt învățările mele din și despre izolare. Dacă tu ai mai multe
poți să mi le spui și mie, mi-ar plăcea să le aud. Însă deocamdată, vreau să te
las cu ideea că toți oamenii fericiți sunt oameni ordinari ca și tine, care
și-au acordat mai mult timp decât spuneau alții că li se cuvine.
No comments:
Post a Comment