Covidul mă împinge iar să intru în afaceri dubioase de dragul unei mici distracții. În una din serile în care mă bungheam insisten în telefon cu gândul că îmi pierd iar timpul în zadar, găsesc aplicația asta extrem de friendly pe Facebook, prin reclama care mă targeta ocazional. Era o aplicație prin care stăpânii de animale îți lasă animalele lor pentru o zi să ai grijă de ele. Sună extraordinar, îmi zic. Este ceva nou în toată rutina mea de mers până la magazin pentru o bere în weekend și pauzele de țigară între munca de acasă și mersul la sală.
Cu toate că îmi displace să fac ceva pe gratis, să plimb cățelul cuiva pe gratis ori să hrănesc pisica cuiva pe gratis, mi-am zis ca trebuie să o fac. Viața are sens când oferi, în cazul meu, mâncare la pisici. Nu pot să zic că am fost hotărât de îndată ce am văzut reclama, mi-a luat ceva timp, a trebuit să o văd de câteva ori ca să mă hotărăsc, și într-un final mi-am făcut profil. Nu știum cum m-au verificat aștia, dar probabil că au ei ceva idee la cum să nu dea peste sataniști ori masochiști de animale, cine știe, poate au avut deja de furcă cu ei ca să le recunoască profilele din start.
Cred că au o statistică prin care oamenii care au avut în trecut un animal sunt mai empatici față de nevoile animalelor, care precum se știe nu sunt foarte îndepartate de nevoile oamenilor, mai ales când e vorba de mâncare. Știu eu ce zic, căci uneori aș omorâ pentru o friptură, noroc de serviciu de livrări la domiciul. Și ca să vezi, uite cum ne ajută tehnologia, ne bagă într-o cutie cu un ecran la care trebuie să ne uităm ore în șir ca mai apoi să ne vândă alte soluții care să ne salveze de unde ne-a băgat tocmai ea, principiu minunat, fix cum lucrează statul.
Oarecum, după ce mi-am facut toate vaccinurile, mă pornesc să îl cunosc pe noul meu prieten - Mihai. Mihai e un pomeranian cu poze mai bune decât am eu pe tinder, una cum cântă la pian, alta cum privește în zare îmbrăcat la costum cu papion roșu, alta cu stăpâna lui care arată ca o fană Woodstock, venită de curând din state să ne învețe ceva despre bhudism și cum să ne deschidem al treilea ochi. Începe să îmi placă la nebunie treaba asta. Mă duc să îl iau pe Mihai.
Găsesc blocul, scara, apartamentul, am numărul de telefon am de toate. Urc la etajul trei pe scări, deja pregătit să plimb cățelul, îmi antrenez mușchii sau ce. Bat la ușă, îmi deschide doamna pe care am văzut-o în poze, e mai minunată decât îmi închipuiam.
- Domnul Maftei?
- Da sunt eu, dar spuneți-mi Nicu.
-Domul Nicu, sunt foarte fericită că ați venit. Mihai vă așteaptă, dar stați aici că îl aduc, știți și dumnevoastră urmăm regulile de distanțare acum.
- Sigur, sigur. Se duce să mi-l aducă pe Mihai. Se întoarce cu un ghem de puf îmbrăcat într-un costum cu carouri și șapcă gen Sherlok Holmes.
- Uitați aici, domnu Nicu. Îmi zice stăpâna lui Mihai cu o voce de parcă deja se află undeva departe de grijile pământești. Cine știe, poate își luase zborul pe vreo iarbă înainte să vin eu. Mi-l dă în brațe gingaș pe Mihai și apoi,...
- Ah da, să nu uit, aici este transportul. Și scoate de după ușă un cărucior de tipul aluia unde se cară cartofii ori se poartă copiii prin oraș dacă îl legi la bicicletă, văzusem doar prin filme.
-Mihai nu are voie să umble pe jos pentru că strânge bacterii și eu sunt alergică la tot tipul de bacterii. Dacă vă purtați frumos cu Mihai jur că vă dau 5 stele, domnule Nicu, și credeți-mă asta vă poate crește vizibiliatea profilului substanțial. Îmi zice aplecându-se ușor către mine ca și cum mi-ar divulga un mare secret, din spusele ei deja mă văd în topul celor 5 plimbători de câini din oraș, și iar regret că nu o fac pentru bani. Dar nu-i nimic, îl iau pe Mihai sub braț, iau căruciorul, fac trei pași și deja încep să dibuiesc un plan de afaceri cu plimbat cățeii, azi e așa, doar intratea pe piață.
Mi-aș fi dorit să zic că a fost o experiență faină, dar nu a fost așa. Uite-ne aici, în mijlocul unei străzi întunecate luminate de 2 felinare funcționale din 4, în miezul unei ninsori line și frumoase în care eu îl plimb pe regele Mihai cu căruciorul, iar oamenii de pe strată se uită la mine ca un nebun. Mihai știe ce vrea, stă în cărucior și nu își face de cap, doar smiorcăie din când în când. Mi se face silă, el trebuie să mă ducă pe mine nu eu pe el. Mă fac nebun îl scot din cărucior și îl înham să mă tragă el - dii Mihai. Dracul începe să smiorcăie la interacțiunea cu pământul, de parcă nu a mai făcut-o niciodată și îi este frică. Doamne, ce cățel fetișat, dacă nu merge pe jos oare ce mănâncă, doar caviar cred. Îl las să strige, ca să văd cum prinde ură pe mine și își arată colții, deja se repede la mine să mă muște. Vai de tine, pui de drac, îi zic și îl prind sub braț.
Afară ninge lin, eu mă plimb în toiul pandemiei tragând căruciorul după mine prin întuneric, cu un câine posedat de demoni la sub-braț. Destul, ne apropiem de bloc și eu ard ne nerăbdare să i-l întorc pe Mihai stăpânei. Sun la interfon, dar nimeni nu răspunde. Mai sun odată, dar nimeni nu răspunde. Continui să sun, și mai sun de vreo 3 ori pe telefon să mă audă, în caz că face baie cu muzica la maxim.... Este jumătate de oră de când nu mai răspunde nimeni, nici la interfon nici prin împrejurimi, e ora 11 noaptea. Mihai stă cocolit în căruciorul lui. Îl privesc cu milă, ” Ce să facem, Mihai, hai acasă.”
Îmi iau prințul acasă, îl car prin metrou cu cărucior cu tot, îl aduc în bucătărie, îmi deschid o conservă cu pește căci sunt înfometat. Îi deschid și lui una.Mâncăm împreună poftoși, între timp, cariera mea de plimbători de câini nu așteaptă, doar trebuie să rezolv câteva nuanțe. Deschid telefonul, mă uit pe aplicație, pot să îmi creez un profil de stăpân. Semnez, domul Nicu + Mihai. Descriere: Eu și tovarășul meu de aventuri, căutăm pe cineva iubitor de animale, de pomeranieni și de cărucioare fancy. Ești plictisit de rutina cotidiană - petrece timpul cu Mihai, distracția garantată, contactează-ne pentru mai multe detaliii. Selfie cu Mihai, poză de profil. Suntem gata. Ce straniu mai funcționează tehnologia asta cu datul câinilor vrând ne-vrând pe împrumut...
